Gabriela Firea îşi doreşte ca lucrările pentru centura Capitalei să fie preluate de Primărie de la Guvern
„M-am întâlnit atât cu doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, un om extraordinar, un om performant şi pregătit în administraţie, şi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi am prezentat aceste priorităţi ale Capitalei, au fost extrem de deschişi să avem o colaborare, pentru a finaliza cât mai multe din proiectele care au lâncezit, pentru că acesta este cuvântul potrivit, ani de zile. Am discutat inclusiv despre centura Capitalei. (…) Iar centura – discutăm în această perioadă – pentru ca acest obiectiv important să fie preluat la Primăria Generală a Capitalei. (…) Vreau să mă implic, am exprimat disponibilitatea de a prelua la Primăria Capitalei. Am găsit deschidere atât politică, cât şi guvernamentală, şi finanţare – cu siguranţă – vom avea, atât din resursă proprie, cât şi din atragerea de alte fonduri. M-am întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii financiare internaţionale şi suntem solvabili. Vin să ne ofere bugete pentru proiecte pentru că nu avem un grad de îndatorare mare. Dar, bineînţeles că dorim şi noi să le negociem, astfel încât să nu lăsăm datorii foarte mari la Primăria Generală a Capitalei şi, oricum, să găsim cu dobânzi avantajoase”, a precizat ea, duminică seara, la Antena 3.
Firea a adăugat că a avut discuţii şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre o lege a Capitalei şi a zonei metropolitane.
„În primul rând, Bucureştiul are nevoie de o lege a Capitalei şi a zonei metropolitane, am fost în audienţă la Parlamentul României, am discutat despre acest proiect cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, care este de acord în totalitate, mai ales ca fost viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, să avem şi noi, ca orice capitală europeană, o lege proprie, o lege dedicată, care să stabilească în mod clar modul de organizare a Capitalei şi a zonei limitrofe şi introducerea acestui concept în lege, pentru că, aşa cum ştiţi, populaţia ne-a luat-o înainte, în sensul că sunt foarte mulţi bucureşteni care îşi duc copiii la şcoală în Ilfov sau chiar lucrează şi invers, ilfoveni care vin şi lucrează în Bucureşti sau îşi duc copiii la şcoală. Acest tranzit zilnic este deja un fenomen natural. În schimb, infrastructura nu face faţă acestui tranzit”, a menţionat Firea.