Gabriela Firea: Luni se reiau cursurile în Capitală, nu mai sunt motive pentru întrerupere

Economica.net
13 01. 2017
elevi_scoala_iarna_52500800

„Am primit avertizare de la specialiştii în meteorologie că de luni seara, marţi şi miercuri va ninge din nou în Capitală, se va aşeza un strat de 20 de centimetri de zăpadă, mai mic decât cel de săptămâna trecută. Şcolile vor începe toate, atât creşe, grădiniţe, şcoli, licee, luni, 16 ianuarie, nu vor mai fi motive întemeiate pentru a se întrerupe cursurile”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea, primarul Capitalei, anunţase la începutul săptămânii că unităţile de învăţământ din Bucureşti rămân închise până luni, din cauza condiţiilor meteorologie. Decizia a fost luată după discuţii cu ministerul Educaţiei, ANM şi părinţi.

Sectoarele 1, 2, 4 şi 6 ale Capitalei sunt pregătite pentru redeschiderea unităţilor de învăţământ, după cum au precizat vineri, pentru AGERPRES, primăriile din aceste zone administrative.

*** Primăria sectorului 1 a precizat că edilul Dan Tudorache s-a întâlnit, vineri, cu directorii unităţilor de învăţământ şi câţiva dintre aceştia au semnalat că mai este nevoie să se intervină cu deszăpezirea pe căile de acces către şcoli. În acest context, la sfârşitul acestei săptămâni urmează să se acţioneze pentru remedierea situaţiilor sesizate.

*** Conform Primăriei sectorului 2, căile de acces către toate unităţile de învăţământ au fost deszăpezite, iar vineri la o şcoală din cartierul Colentina s-a solicitat sprijinul pompierilor pentru îndepărtarea ţurţurilor.

*** Primăria sectorului 4 a anunţat că autoritatea locală a dispus toate măsurile astfel încât reluarea cursurilor să se efectueze în bune condiţii. Toate căile de acces către unităţile de învăţământ au fost deszăpezite şi nu sunt probleme în ceea ce priveşte asigurarea căldurii în sălile de curs, a precizat sursa citată.

*** Primăria sectorului 6 susţine, la rândul său, că sunt deszăpezite aproape 100% căile de acces către unităţile de învăţământ din această zonă administrativă. Acolo unde mai este cazul, se lucrează la eliberarea trotuarelor din jurul instituţiilor de învăţământ, precizează autoritatea locală.