Gabriela Szabo preia funcţia de CSR & public affairs manager la Adecco România

Economica.net
29 01. 2016
gabi_szabo_96669300

Am acceptat provocarea Adecco de a mă alătura echipei, pentru că programele pe care compania le dezvoltă şi le susţine în România contribuie la dezvoltarea tinerilor prin consiliere, orientare în carieră şi dezvoltare personală. Nu putem spera la un viitor mai bun pentru România atâta timp cât tinerii nu îşi găsesc un loc de muncă decent, care să reflecte pregătirea lor profesională. În plus, programele de CSR ale Adecco au o profundă caracteristică sportivă, perfectă pentru dezvoltarea spiritului de echipă, atât de necesar în societatea în care trăim, a declarat Gabriela Szabo, CSR & Public Affairs Manager la Adecco România.

Alliance for YOUth este un program CSR susţinut de Adecco şi de alte companii internaţionale, precum Google, Nestle sau Cargill, care îşi propune să plaseze în câmpul muncii 2.500 de tineri, 200 de programe de intership şi programe de consiliere.

Athlete Career Program se concentrează pe sesiuni de training şi consiliere pentru sportivi şi atleţi paralimpici, pentru ca aceştia să poată fi integrați pe piaţa muncii.

Team Tokyo 2020 este programul prin care tineri din două arii sportive, scrimă şi atletism, vor fi sponsorizaţi timp de cinci ani de zile, pentru a face parte din Lotul Naţional al României la Jocurile Olimpice Tokio 2020.

Way to Work reunește mai multe programe informale de consiliere şi îndrumare profesională pentru tineri: CEO for a Month, Street Day, Adecco Experience, Career Center.

Win for Youth este o inţiativă globală susţinută de Adecco pentru a colecta fonduri prin activităţi sportive dedicate unor fundaţii caritabile.

Pe plan local, programele de Corporate Social Responsibility (CSR) ale Adecco se adresează şi categoriilor vulnerabile care ori nu au locuri de muncă, ori se află la început de carieră. 

Adecco România are o cotă de piaţă de aproximativ 30% şi o cifră de afaceri de peste 69 de milioane de euro în 2015. Adecco România gestionează peste 8.000 de persoane angajate temporar, are o bază de date cu peste 400.000 de candidaţi şi deservește zilnic 450 de clienți.