Galamaz: Lupt alături de avocatul meu să obţinem pedeapsa cu închisoarea pentru Dragoş Enache

Economica.net
24 11. 2011

„Sunt bine, mi-am revenit după incidentul de la Ploieşti. Totuşi, asta nu înseamnă că agresorul trebuie să scape. De asta mă şi lupt alături de avocatul meu, vrem să dăm un exemplu şi să obţinem pedeapsa cu închisoarea pentru Dragoş Enache, pentru a descuraja astfel de gesturi pe viitor. Multă lume mă încurajează pe stradă să merg până la capăt în acest caz”, a spus Galamaz.

George Galamaz a afirmat că nu s-a întâlnit cu agresorul său după incidentul de la Ploieşti. „Nu m-am întâlnit cu agresorul, dar probabil nici nu o vom mai face vreodată. A existat o singură întâlnire şi a fost suficient. Echipa a devenit mai puternică după acel moment. Ne-a zdruncinat eşecul de la Piatra Neamţ, dar lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine în vestiar”, a completat Galamaz.

Întrebat ce părere are despre situaţia fraţilor Mihai şi Florin Costea, care au fost criticaţi de finanţatorul Gigi Becali, Galamaz a răspuns: „Nu le iau apărarea fraţilor Costea, dar mi se pare că se şi exagerează în ceea ce îi priveşte. Li se caută nod în papură, nu este adevărat ce s-a scris despre ei, că ar teroriza vestiarul. Domnul Becali face nişte declaraţii la cald pe care le regretă ulterior. Ne-a şi recunoscut asta mai demult, când a venit în vestiar, ne-a zis că la rece vede lucrurile cu totul altfel”.

În 30 octombrie, Dragoş Enache a intrat pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în faţă şi l-a scuipat pe fundaşul stelist George Galamaz.

Anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a intrat pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz.

Enache a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de Judecătoria Ploieşti, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, acest termen a fost prelungit cu încă 30 de zile.