Galaxy S11, următoarea generaţie de telefoane Samsung, va avea un senzor foto de 108 MP

Economica.net
29 09. 2019

Noile zvonuri au apărut în publicaţia The Elec din Coreea de Sud, care citează surse apropiate de Samsung, care spun că sistemul de cameră de pe următorul flagship al companiei va fi semnificativ îmbunătăţit.

Galaxy S11 ar urma să fie lansat în a doua jumătate a anului viitor.

Ce ştim sigur până acum este că Samsung va folosi un nou procesor mult îmbunătăţit. Samsung a anunțat la IFA Berlin procesorul Exynos 980, care va echipa telefoanele destinate pieţei europene, şi, implicit celei din România. 

Se pare că producătorul face un mare pas înainte şi va oferi un modem 5G integrat direct în procesor, în loc să necesite un modem separat doar pentru a putea susține rețeaua de generație următoare.

Implicit, Exynos 980 va avea suport Wi-Fi 6 (integrat, prima dată, pe Galaxy S10) și procesor dedicat aplicațiilor bazate pe inteligență artificială.

Totodată, Exynos 980 suportă atât o cameră de 108 megapixeli, cât și alte două de până la 20 MP.