GapMinder finanțează cu 350.000 de euro șapte startup-uri tech din a treia rundă a programului Techcelerator

Cele șapte startup-uri tech din cea de-a treia rundă a programului Techcelerator au primit o primă rundă de investiții de 50.000 de euro pe companie din partea GapMinder Venture Partners BV în schimbul unei cote de acțiuni din companie, urmate de convertible note (notă convertibilă) la scurt timp. 
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 12:21
GapMinder finanțează cu 350.000 de euro șapte startup-uri tech din a treia rundă a programului Techcelerator

Techcelerator este primul program de acest tip din România care susține și financiar companiile de tehnologie aflate la început de drum, cu ajutorul partenerului strategic GapMinder Venture Partners BV, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, implementat de Fondul European de Investiții. GapMinder a anunțat în aprilie că a atins pragul de 36 de milioane de euro ca dimensiune a fondului.

Startup-urile care fac parte din a treia rundă de accelerare a programului Techcelerator sunt:

* Confidas – o platformă online ce ajută antreprenorii să evite firmele rău-platnice. Membrii platformei pot vedea plățile restante declarate de alte companii, pot verifica informațiile financiare și juridice a peste 600.000 de firme active, pot primi alerte atunci când intervin schimbări în situațiile clienților și își pot înregistra clienții rău-platnici pentru a-i încuraja să plătească.

* Cyscale – platformă pentru monitorizarea sistemelor multi-cloud (AWS, GCP, Azure, IBM și Oracle), inventarierea de resurse în cloud, setarea de reguli generale și de conformitate, accesarea unui editor vizual pentru cloud și rezolvarea automată a incidentelor. Soluția dispune de o arhitectură de tip microservicii; tehnologia construită poate fi ușor integrată în software-ul existent folosind APIs (application programming interface) standardizate.

* Flixier este o platformă de editare video online care mărește semnificativ viteza de editare. Flixier permite editorilor video să exporte orice material de acest tip în maxim un minut, oferind în același timp instrumente de comunicare și colaborare în timp real precum cele oferite de Google Docs.

* OmniCare este un serviciu software pentru micro companii care elimină efortul și costurile aferente gestionării mai multor canale de suport, agregând mesajele primite prin diverse aplicații precum WhatsApp, Telegram, Slack și FB Messenger și direcționându-le către canalul de comunicare preferat.

* Prokuria furnizează soluții cloud în organizații pentru automatizarea și eficientizarea proceselor de selecție și colaborare cu furnizorii.

* Securifai a dezvoltat propria tehnologie de analiză video bazată pe inteligență socială care, neasistată, reușește să izoleze evenimentele excepționale, să urmărească vehicule, obiecte și să le clasifice, precum și să analizeze emoțiile oamenilor sau chiar pulsul acestora de la distanță. Gama de sisteme profesionale asigură răspuns în timp real și poate fi adaptată unei multitudini de contexte particulare.

* Vetted – primul marketplace din Romania care se ocupă de vânzarea de electronice, permițând cumpărătorilor să achiziționeze dispozitive la mâna a doua verificate și selecționate de experți.

Companiile selectate pentru această rundă de accelerare beneficiază și de implicarea partenerilor Globalworth, EY Romania și Banca Transilvania care se concentrează în mod special pe trei direcții specifice: PropTech, Digital Transformation (& Automatizare) și FinTech.

Această ediție a Techcelerator a început în aprilie 2019, a avut o durată de 10 săptămâni și a avut loc atât în București, cât și în Cluj-Napoca, cu ajutorul a 50 de mentori români și străini. Techcelerator a inclus sesiuni intensive de coaching de afaceri, mentorat, evaluare specifică ecosistemului de start-up-uri și servicii de marketing. Startup-urile au avut, de asemenea, acces la comunitățile internaționale pentru dezvoltarea și expunerea pe piața globală și la sesiuni oferite de Google Developers Launchpad, partenerul Techcelerator.

Aceste startup-uri își vor prezenta public proiectele în cadrul Demo Day care va avea loc vineri, 14 iunie, ca parte a festivalului de tehnologie iCEE.Fest UPGRADE100. 

17 startup-uri au finalizat primele două runde de dezvoltare accelerată a Techcelerator, beneficiind de investiții totale de un milion de euro din partea fondului de capital de risc GapMinder Venture Partners.

GapMinder Venture Partners este un fond de investiții menit să ofere capital pentru companiile în stadiu incipient, dar cu potențial de creștere și pentru dezvoltarea IMM-urilor de tehnologie aflate în fază de expansiune atât la nivel local, cât și internațional. Fondul de investiții pune accentul pe tehnologie și servicii, diversificarea sectorială, obiective orientate spre produs, respectiv echipă. GapMinder investește în companii în prima fază de investiții (serie A), seed și pre-seed (accelerare).
Partenerii Fondului au o abordare directă ca investitori, sporind creșterea organică a companiilor prin implicarea directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă, disciplina financiară și susținerea managementului.
GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020. 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...