Gara de Est din Budapesta se închide luni, timp de două săptămâni

Gara de Est (Keleti) din Budapesta se închide pentru mentenanţă timp de două săptămâni, începând de luni, 13 mai, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei feroviare de stat MÁV, citat de Budapest Business Journal, scrie News.ro. 
Economica.net - Dum, 12 mai 2019, 09:32
Gara de Est din Budapesta se închide luni, timp de două săptămâni

Trenurile vor fi redirecţionate către şi dinspre alte staţii din capitală, iar autobuzele vor înlocui unele servicii. MÁV coordonează modificările traseelor împreună cu Centrul de Transport Public din Budapesta (BKK), pentru a se asigura că pasagerii pot efectua transferuri pentru a ajunge la destinaţie. Biletele de tren şi abonamentele vor fi valabile pe anumite linii de tramvai, scrie News.ro. 

MÁV îşi informează pasagerii despre schimbări cu anunţuri şi online, precum şi cu ajutorul aplicaţiei smartphone Vonatinfo.

În cele două săptămâni, calea ferată va fi reabilitată pe întreaga reţea a staţiei, a anunţat MÁV. Platformele de pasageri vor avea un nou trotuar de asfalt pe întreaga lungime. Alte lucrări de întreţinere vor fi efectuate pe reţeaua de linii aeriene a întregii staţii, inclusiv la dispozitivele de siguranţă, sursa de alimentare şi iluminatul. Va fi instalat un nou panou de informaţii LED pentru pasageri. Vechile chioşcuri vor fi dezmembrate, iar băncile, coşurile de gunoi şi semnele de informare a pasagerilor vor fi înlocuite.

Citeşte integral ştirea pe News.ro. 

Sursă foto: Ralf Roletschek – Fahrradtechnik und Fotografie. 

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere silvice, corectare de torenţi şi utilaje moderne, sumele......
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...