GARANT: Creşterea accizei va scumpi băuturile alcoolice cu 25-40%. Evaziunea va ajunge la 90%

Băuturile alcoolice se vor scumpi cu 25-40% dacă vor creşte accizele la alcool, după cum a anunţat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, iar evaziunea fiscală va urca la 90%, de la 70-80% în prezent, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele patronatului GARANT, Romulus Dascălu.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 12:29
GARANT: Creşterea accizei va scumpi băuturile alcoolice cu 25-40%. Evaziunea va ajunge la 90%

Ministrul Finanţelor a anunţat luni că impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creşte cu 33%, de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.

„Dacă se va aplica această măsură va creşte evaziunea fiscală la 90%, de la 70-80% cât este acum. Nu se va rezolva nimic nici în sectorul pâinii, nici evaziunea şi nici scăderile de preţ, pentru diferenţa de TVA se va duce în buzunarele producătorilor. Va fi un cutremur în acest domeniu (al alcoolului – n.r.), se va închide tot, iar veniturile la buget vor scădea. În România mai sunt sub 10 fabrici de băuturi alcoolice, pentru că an de an au fost închise”, a arătat Dascălu.

Potrivit acestuia, piaţa fiscalizată de alcool se ridică la 90-100 de milioane de sticle.

„Spre comparaţie, în 2001-2002 piaţa era undeva la 300-350 milioane de sticle. Această diferenţă s-a dus în piaţa nefiscalizată”, a afirmat Dascălu.

În ceea ce priveşte preţurile, el estimează că acestea vor creşte cu 25-30% în cazul băuturilor slab alcoolizate şi cu 40% în cazul celor puternic alcoolizate. La începutul anului, băuturile alcoolice s-au scumpit uşor, ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate accizele.

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice – GARANT a precizat că a cerut o întâlnire cu ministrul Finanţelor pentru a discuta efectele aplicării acestei măsuri.

GARANT numără 20 de membri: Alcoprod Service, Alexandrion Grup Romania, BDG Import, Brown-Forman Worldwide LLC Wilmington, Cristalex’ 94, Diageo Balkans, Enzimes & Derivates, European Food, Marex, Pernod Ricard România, Prodal’ 94, Prodalcom, Prodvinalco, SAB Rădăuţi, Salix Scandic Distilleries, Sprit Impex, Trust L.F. Trade Focşani, Zarea şi Alcorom.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru lotul Pipirig - Leghin (19,3 km) din Autostrada Tg Mureș - Tg Neamț,......
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna aceasta urmează să fie desemnat câștigătorul ...
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea antiaeriană poloneză
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea ...
Polonia şi Statele Unite ale Americii vor semna un acord de aproape 2 miliarde de dolari ce vizează furnizarea de sprijin ...