Garanti Bank a revizuit în creştere estimarea privind evoluţia PIB în 2017, la 4%, de la 3,7%

Economica.net
27 04. 2017
romania_steag_5687789_70638500_39032900

Creşterea va fi cel mai probabil susţinută de comerţ şi evoluţia pozitivă a industriei, arată Raportul Macroeconomic al băncii, aferent primului trimestru al acestui an.

În 2016, România a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, pe fondul măsurilor de relaxare financiară. Evoluţia PIB a fost, de asemenea, susţinută de sectorul serviciilor, care au accelerat cu 6% în 2016, şi în special de sectorul IT, care a înregistrat o creştere de 14% anul trecut, în comparaţie cu 2015. Pe de altă parte, investiţiile au scăzut cu 3% în 2016, comparativ cu o creştere medie de 6% în perioada 2014-2015, fiind aşteptată o uşoară revigorare anul acesta.

Raportat la riscul de ţară, potrivit specialiştilor Garanti Bank, 2017 va fi un an echilibrat, dat fiind că incertitudinea legată de legislaţia financiar-bancară a scăzut, iar deficitul bugetar ar putea trece de ţintă de 3%.

În primele două luni ale anului, împrumuturile noi (acordate cu preponderenţă în lei – 79% din totalul de credite noi) au crescut cu 14% (sub impulsul segmentului Corporate), faţă de 4,1% din perioada similară a anului trecut.

Inflaţia anuală a intrat pe un teritoriu pozitiv în 2017, încurajată de preţurile la alimente. Astfel, Garanti Bank se aşteaptă că rată inflaţiei să ajungă la 2% anul acesta, în contextul în care preţurile administrative ar putea creşte până la finalul anului. Prin urmare, Banca Naţională a României (BNR) nu va mari rată dobânzii cheie anul acesta, potrivit raportului menţionat anterior. De asemenea, rată rezervelor obligatorii în valută ar putea fi diminuată.