Garanti Bank estimează o creştere cu 15% a activelor în 2014

Garanti Bank estimează o creştere cu 15% a activelor în anul 2014, a declarat miercuri directorul general al băncii, Ufuk Tandogan, cu prilejul intrării la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti/ BVB/a unei emisiuni de obligaţiuni Garanti Bank, în valoare de 300 milioane lei.
Economica.net - mie, 25 iun. 2014, 08:24
Garanti Bank estimează o creştere cu 15% a activelor în 2014

El a arătat că resursele atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi folosite pentru proiectele viitoare ale băncii, pentru dezvoltarea finanţării pe toate segmentele – corporate, IMM şi retail.

În acest an, banca îşi propune să deschidă şapte noi sucursale, dintre care patru în Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor băncii, obligaţiunile Garanţi Bank au fost subscrise de 24 de investitori, dintre care unul singur internaţional – BERD, care a achiziţionat circa 20-25% din total, restul fiind subscris de investitori locali – fonduri de pensii, bănci, societăţi de asigurări.

Obligaţiunile Garanti Bank vor fi tranzacţionate începând de miercuri pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti/ BVB/, în cadrul Sectorului Titluri de Credit, Categoria 3 obligaţiuni corporative.

Valoarea emisiunii de obligaţiuni este de 300 de milioane de lei, numărul de obligaţiuni este de 30.000, iar valoare nominală de 10.000 lei. Scadenţă obligaţiunilor corporative emise de Garanţi Bank SA este la 5 ani, pe 15 mai 2019.

Obligaţiunile emise au o rată anuală a dobânzii de 5,47%.

Grupul Garanti România reuneşte Garanti Bank, Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN) şi Garanţi Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN). Cele două IFN-uri completează oferta Garanţi Bank cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente şi imobiliar şi sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor, precum şi credite de consum. Grupul Garanţi oferă servicii financiare pe piaţă locală pentru mai mult de 500.000 de clienţi.

Grupul Garanti este deţinut de Turkyie Garanti Bankasi (TGB), o bancă universală cu peste 10 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...