Garanti BBVA şi FEI, acord pentru garanţii de minimum 30 de milioane de euro, destinat sprijinirii companiilor româneşti

Garanti BBVA şi Fondul European de Investiţii (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanţii de minimum 30 milioane de euro, pentru a creşte competitivitatea şi sustenabilitatea companiilor româneşti.
AGERPRES - joi, 31 oct. 2024, 14:28
Garanti BBVA şi FEI, acord pentru garanţii de minimum 30 de milioane de euro, destinat sprijinirii companiilor româneşti

Potrivit unui comunicat comun, Garanţia InvestEU permite Garanti BBVA să faciliteze finanţări de cel puţin 42 de milioane de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din România, stimulând creşterea economică şi sprijinind tranziţia ţării către o economie sustenabilă, scrie Agerpres.

Prin această colaborare cu FEI, Garanti BBVA lansează două noi programe de garantare menite să abordeze provocări cheie pentru întreprinderile din România. Programul de garantare Competitivitate are ca scop creşterea accesului la finanţare şi stimularea creditării, care s-a confruntat cu dificultăţi majore în timpul şi după criza COVID-19. În acelaşi timp, programul pentru Sustenabilitate sprijină companiile în tranziţia către investiţii verzi şi sustenabile, esenţiale pentru transformarea durabilă a economiei României.

„Acest parteneriat cu Fondul European de Investiţii marchează un pas important în misiunea Garanti BBVA de a sprijini companiile româneşti în efortul lor de a creşte competitivitatea şi sustenabilitatea. Oportunităţile de finanţare pe care le aducem pe piaţă cu garanţia InvestEU reflectă angajamentul nostru de a facilita creşterea economică a României, contribuind, în acelaşi timp, la tranziţia acesteia către o economie verde. Prin îmbunătăţirea accesului la capital şi promovarea proiectelor sustenabile, Garanti BBVA confirmă rolul său de partener de încredere pentru companiile româneşti, în fiecare etapă a dezvoltării lor”, a declarat Bilge Demirer, director general adjunct, Aria Enterprise Banking, Garanti BBVA România, citat în comunicat.

Prin Programul de garantare pentru Competitivitatea IMM-urilor, companiile pot beneficia de un procent de garantare între 50% şi 70%, în funcţie de criteriile specifice de eligibilitate.

Componenta de garantare pentru Sustenabilitate, cu un procent de garantare de 70%, este exclusiv dedicată companiilor care dezvoltă proiecte verzi şi sustenabile. Garanţia este susţinută de InvestEU, programul de finanţare al Uniunii Europene şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR).

„Prin accentul pus pe competitivitate şi sustenabilitate, banca îşi propune să ofere IMM-urilor resursele şi stimulentele de care au nevoie pentru a rămâne competitive şi pentru a adopta economia verde”, se arată în comunicat.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum şi credite de consum. În 2023, banca a celebrat 25 de ani de prezenţă activă în cadrul sistemului bancar românesc.

Fondul European de Investiţii (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa, facilitându-le accesul la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă instrumente de capital de risc şi de creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare care vizează în mod special acest segment de piaţă. În acest rol, FEI contribuie la urmărirea obiectivelor cheie ale politicii UE, cum ar fi competitivitatea şi creşterea, inovarea şi digitalizarea, impactul social, competenţele şi capitalul uman, acţiunile climatice şi durabilitatea mediului şi multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...