Garanti finanțează cu 7,3 milioane de euro construcția celui de-al doilea turn de apartamente de 16 etaje din XCity Timișoara

Dezvoltatorul arădean Wallberg a încheiat un contract de finanțare pentru construcția celui de-al doilea turn din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale din Timișoara, proiect în valoare de 75 de milioane de euro, care va totaliza 955 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție, toate avizele necesare fiind deja obținute. În paralel, Wallberg finalizează construcția primului turn care va fi livrat în a doua parte a acestui an.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 10:56
Garanti finanțează cu 7,3 milioane de euro construcția celui de-al doilea turn de apartamente de 16 etaje din XCity Timișoara

Tower Two va avea un regim de înălțime de 16 etaje și va cuprinde 148 de apartamente și o suprafață office de 700 mp. Valoarea proiectului este estimată la 12,5 milioane de euro, din care suma de 7,3 milioane de euro este acoperită de contractul de finanțare încheiat cu Garanti Bank, unul din partenerii bancari ai grupului, încă din 2015. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le construiește deja la Timișoara va urca la 287 de unități, la care se adaugă peste 300 de locuri de parcare, dar și o suprafață generoasă destinată spațiilor comerciale și o componentă office de 1.400 mp.

Mixul de apartamente integrează feedbackul din piață ținând cont de preferințele timișorenilor și va cuprinde mai multe tipuri de apartamente de tip studio, respectiv două și trei camere cu terase generoase sub formă de logie. Ca noutate, dezvoltatorul vine în întâmpinarea cererii ridicate pe segmentul cu 3 camere, cu un model optimizat și ergonomic, cu o suprafață de 64 mp utili și două balcoane. Dezvoltatorul păstrează în conceptul propus elementele pentru care este recunoscut – semnătura Wallberg – pereții cu zidărie dublă între apartamente și balcoanele de tip logie pentru un plus de confort și intimitate, caracteristici cu atât mai necesare cu cât munca de acasă devine o normalitate. Apartamentele cu două camere vor domina mixul propus, atât prin volum cât și prin varietatea de tipologii disponibile pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de locuire ale timișorenilor tineri.

Decizia de a construi o clădire de 16 etaje în plină perioadă de pandemie, suprapunându-se totodată cu lucrările de finalizare a primului turn, vine ca urmare a succesului comercial înregistrat cu Tower One, apartamentele fiind contractate aproape în totalitate. În ceea ce privește construcția, Tower One se apropie de finalizare, fațada fiind deja terminată, iar lucrările actuale prevăd finisarea apartamentelor. Astfel, in ciuda restricțiilor din ultimele luni, prima clădire va fi predată la termenul prevăzut, construcția având un avans considerabil înainte de pandemie.

„Proiectul nostru se bucură în continuare de un interes crescut din partea cumpărătorilor,  iar rezervările au decurs conform planurilor, chiar și în perioada stării de urgență, dar mai ales odată cu relaxarea măsurilor. De asemenea, încheierea noului contract de finanțare, în actualul context, confirmă colaborarea excelentă cu Garanti Bank, dar și faptul că suntem o companie sustenabilă generatoare de valoare adăugată și proiecte de calitate. Clienții apreciază modul în care experiența noastră pe piața rezidențială este transpusă în calitatea proiectului, compartimentarea ergonomică, conceptul propus și ne oferă încredere. Dacă Tower One este rezervat aproape în totalitate, estimăm ca până la finalul acestui an să precontractăm spre 60% din apartamentele din Tower Two și să demarăm cât mai repede al treilea turn din ansamblu. De altfel, 30% din apartamentele din noua clădire au fost deja precontractate. Concomitent, pregătim construcția celei de-a treia etape din proiectul Sunnyville din Brașov, unde ne aflăm în faza de autorizare „, subliniază Valentin Morar, CEO Wallberg.

Wallberg are o experiență vastă pe piața rezidențială, cu peste 170.000 de mp construiți și investiții estimate de 100 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...