Garanţii de stat de 50 de mil lei la anveloparea termică şi 100 mil lei la structură şi arhitectură

Economica.net
07 01. 2014
bloc-reabilitat-in-sectorul-1_88636300

Cele două plafoane au fost aprobate marţi prin hotărâri de guvern.

Potrivit notei de fundamentare publicate de Ministerul Finanţelor, programul privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor nu a fost demarat până la finele anului trecut, din lipsa legislaţiei terţiare, deşi legea a intrat în vigoare la mijlocul anului 2011.

Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor stabileşte că dţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei cladirilor.

În acelaşi timp, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a elabora, organiza, monitoriza şi controla realizarea programelor multianuale privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora, în concordanţă cu planurile de urbanism şi regulamentele locale aferente.

„În situaţia în care deţinătorii clădirilor prevazute nu iau din proprie iniţiativă măsurile de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor, autorităţile administraţiei publice locale notifică acestora obligaţiile care le revin în condiţiile prezentei legi”, se mai spune în actul normativ.

Pentru lucrări de structură şi arhitectură, creditele sunt garantate în procent de 100% de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit.

În ceea ce priveşte reabilitarea termică a clădirilor, Ministerul Finanţelor precizează că de la începutul programului (2010) şi până la finele lunii noiembrie 2013 au fost acordate 22 garanţii în valoare de circa 6,2 milioane lei.

Reabilitarea termică poate fi realizată din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie.