Garda de Mediu a făcut 43.500 de controale şi a dat amenzi de 45 milioane lei, în 2015

Aproximativ 43.500 acţiuni de inspecţii şi control au fost efectuate, în 2015, de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 45 de milioane de lei, reiese din Raportul anual al instituţiei, publicat pe propria pagină de Internet, şi citat de Agerpres.
Economica.net - D, 03 apr. 2016, 14:39
Garda de Mediu a făcut 43.500 de controale şi a dat amenzi de 45 milioane lei, în 2015

Conform datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, din totalul celor 43.521 de inspecţii, 31.640 s-au derulat în domeniul controlului poluării, iar restul au vizat biodiversitatea, biosecuritatea şi ariile protejate.

Pe ambele segmente s-au consemnat 2.450 de amenzi, în cuantum de 44,98 milioane de lei, precum şi 1.325 de avertismente, 258 de dispoziţii de sistare a activităţii, 36 de propuneri de suspendare a acordurilor/autorizaţiilor de mediu şi 55 de sesizări penale.

În cazul celor 31.640 de acţiuni derulate în domeniul controlului poluării, 19.173 au fost neplanificate, iar cele mai multe (5.410) au vizat rezolvarea unor reclamaţii. Sancţiunile contravenţionale pentru neregulile descoperite în domeniul controlului poluării au totalizat 36,49 milioane de lei.

Potrivit raportului GNM, în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate, comisarii Gărzii de Mediu au efectuat 11.181 de inspecţii, dintre care mai mult de jumătate (6.534) au fost planificate.

Tot pe acest segment au fost aplicate amenzi în cuantum de 8,49 milioane lei. De asemenea, au fost emise 79 de dispoziţii de sistare a activităţii şi 7 propuneri de suspendare a acordurilor/autorizaţiilor de mediu

Te-ar mai putea interesa și
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Municipalitatea din Paris se pregăteşte pentru valuri de caniculă cu temperaturi care ar putea atinge 50 de grade Celsius în următorii ani şi plănuieşte reproiectarea unor clădiri şi......
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri iar valoarea totală ...
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo (foto), a indicat că serviciile ilegale de streaming online şi drept urmare scăderea ...
Meta Estate Trust a investit 2 milioane de euro într-un parc de retail în apropiere de București
Meta Estate Trust a investit 2 milioane de euro într-un parc de retail în apropiere de București
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca ...