Gargară electorală versus rating de țară

Paragraful de mai sus arată cum interpretează autoritățile, pentru public, deciziile recente ale acestor două agenții, foarte importante dealtfel pentru investitori și pentru dobânzile la care se finanțează România. Folosind același pretext se plusează cu faptul că aceste decizii sunt, nici mai mult nici mai puțin decât rezultatul ”trecerii la un model economic bazat pe investiții masive, producție și creare de locuri de muncă.”

Desigur că o astfel de manieră optimistă de a prezenta lucrurile poate ajuta la moral și, la limită, ar putea determina pe cei care nu știu cu ce aperitiv se servește ratingul de țară să zică da domne uite DOVADA! Altfel, pentru cei care au un minim de cunoștințe economice și au o memorie mai bună decât a peștelui de acvariu, e ridicolă. Iată în continuare de ce.

În primul rând, pentru că angajații agențiilor de rating nu sunt niște ageamii care se califică la locul de muncă. Ei nu pot să confirme ”stabilitatea macroeconomică” într-un caz nefericit în care o țară are deficite gemene record la nivel european și în creștere, inflație mare și așa mai departe. Că ei vor ca lumea să-i creadă, nu să păcălească investitorii. Scoringul pe care îl fac și în baza căruia emit evaluări periodice nu se modifică înainte de alegeri. Ce anume au confirmat ei este păstrarea ratingului la doar o treaptă mai sus decât cea de ”nerecomandat pentru investiții” adică junk/gunoi. Dealtminteri, în urma păstrării calificativului, dobânzile la care se-mprumută România tot la cel mai ridicat nivel din UE rămân, iar ratingul tot sub al Botswanei.

În ce privește faptul că aceasta se datorează trecerii la un model economic bazat pe investiții masive deasemenea nu poate fi un argument valabil, dintr-un motiv foarte simplu care ține de istorie. În ultimii 14 ani, ratingul României este neschimbat, deci nu modelul de creștere sau schimbarea lui a avut vreo influență în judecata analiștilor. Căci înțelegem că schimbarea de model este de data recentă, înainte bazându-ne noi pe modelul de creștere a consumului finanțat din împrumuturi, fapt reflectat fără echivoc în avântul accelerat al datoriei publice urmare a cumulării de deficite consecutive mari. Ba, s-ar putea spune că modelul anterior, din perspectiva indicatorilor macro luați în calcul de analiștii sus-numiți, era chiar ”mai bun” pentru că deficitele nu erau la nivel record, nici inflația, iar creșterea economică ce să mai vorbim. Desigur, la vremea respectivă, procentele de deficit și inflație s-au datorat unei conjucturi favorabile, cu dobânzi istoric scăzute, iar spațiul fiscal încă exista. Pe scurt, cred că e clar că nici modelul nu a contribuit cu ceva la zisa păstrare a ratingului suveran. Lăsând la o parte aceste aspecte anecdotice, chestiunea ratingului este extrem de serioasă și deocamdată să ne bucurăm cu măsură că am scăpat de junk.

Ce anume a stat la baza păstrării ratingului suveran, putem decela chiar fără a citi comunicatul agenției și face referire în primul rând la intrările așteptate de fonduri aferente PNRR si alte fonduri europene, rezervele valutare importante de la BNR și chiar faptul că ne aflăm în procedură de deficit excesiv, ceea ce teoretic ar trebui să forțeze guvernul să ia măsuri de corecție. Și totuși, ce-am păzit 14 ani, au ăștia ceva cu noi, e vreo conspirație la mijloc, de nu putem îmbunătăți ratingul și nici măcar perspectiva lui, fapt care ar permite creșterea investițiilor și condiții normale de finanțare? Răspunsul este negativ. Explicația reală constă în politicile fiscale și de venituri permanent prociclice influențate decisiv de ciclurile electorale.

România a dovedit de prea multe ori imaturitate și lipsa de continuitate în politica economică, cu nenumărate modificări ale cadrului fiscal impredictibile și pentru mediul autohton, darămite pentru cel extern. Să amintim doar două momente, cel al ordonantei 14, sau al legii pensiilor care promitea o majorare bruscă cu 40%, din zeci de altele. Adevărul e că sunt foarte putine momentele in care guvernele au luat măsuri corecte fără să fie constrânse de acorduri de imprumut sau ”foi de parcurs”. Pe scurt, avem un istoric prost.

O veste cu adevărat bună va veni în ziua în care agențiile de rating vor da o perspectivă pozitivă și vor urca ratingul țării din buza prăpastiei. Se poate cu condiția ca pașii spre reducerea deficitelor să fie convingători și când nu vom mai privi faptul că nu am intrat în faliment ca pe o victorie, sau ca prilej de gargară electorală.