Garry Kasparov crede că meritul în eliberarea lui Hodorkovski îi revine în primul rând lui Merkel
„Cred că meritul eliberării lui Hodorkovski îi revine în primul rând lui Merkel. Presiunea pe care ea a exercitat-o a jucat un rol determinant – ea a pus în mişcare lucrurile în acest caz mai mult decât americanii”, a declarat Kasparov pentru site-ul de Internet al săptămânalului german Focus.
El a încurajat-o pe cancelar să nu meargă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, aşa cum preşedintele german Joachim Gauck şi cel american Barack Obama au anunţat deja.
„Dacă ea refuză să meargă, va merita mai mult respect! Va fi o lovitură dură pentru Putin. Dacă, alături de Obama, care a anunţat deja că nu va merge, Merkel va fi şi ea absentă, va fi un semnal foarte puternic”, a asigurat el.
Fostul campion la şah nu se gândeşte totuşi că eliberarea fostului oligarh, devenit opozant al lui Putin, va bulversa situaţia internă rusă.
„Situaţia generală nu a evoluat deloc. Multe persoane nevinovate se află în continuare în spatele gratiilor, decizii judecătoreşti nedrepte sunt date în continuare”, a rezumat el.
Fostul magnat al petrolului şi critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, în vârstă de 50 de ani, graţiat de Vladimir Putin, s-a întâlnit sâmbătă cu fiul său cel mare, Pavel, la Berlin, unde a sosit vineri şi unde şi-a început o nouă viaţă ca om liber, după ce a petrecut zece ani în detenţie în Rusia.
Hodorkovski şi-a petrecut noaptea la hotelul Adlon, situat în apropiere de Poarta Brandenburg, în faţa căruia se aflau circa 20 de jurnalişti sâmbătă dimineaţa.
El se va întâlni în cursul după-amiezii cu Marieluise Beck, politician ecologist, la Adlon, a anunţat aceasta din urmă. Beck va face o declaraţie de presă în jurul orei 16.00 GMT (18.00 ora României).