România: O autostradă e gata, dar rămâne închisă pentru că n-are cine-i tăia panglica

Trebuia să fie gata în iulie, apoi în august, apoi la sfârşitul lui septembrie, apoi joia trecută "în proporţie de 99,99% iar în prezent nu se mai ştie deloc când se va inaugura. Toate faptele conclud către ideea că prima secţiune din autostrada Timişoara-Lugoj nu se deschide până când decidenţii de la Bucureşti nu-şi fac timp să taie panglica
Florin Cojocaru - mar, 16 oct. 2012, 21:28
România: O autostradă e gata, dar rămâne închisă pentru că n-are cine-i tăia panglica

Prima secţiune de 9,5 kilometri  din autostrada Timişoara-Lugoj nu este nici până acum inaugurată deşi lucrările au fost finalizate încă de la sfârşitul lunii trecute, după cum au spus chiar cei responsabili de proiect. Mai mult, nici nu se ştie când se va inaugura în ciuda faptului că aceiaşi responsabili de proeict se întreceau să ofere termene fixe până în urmă cu 2 săptămâni ba chiar să declare cu mâna pe inimă că din octombrie se va circula pe această secţiune. Nimeni nu poate oferi o explicaţie a fenomenului deşi, printre vorbe, se înţelege că panglica de la autostradă nu va fi tăiată până când mai marii din politica românească nu vor fi prezenţi la faţa locului pentru a-şi aroga meritele pentru construcţie.

„Lucrările sunt finalizate, acum mai sunt câteva chestiuni birocratice precum avizul consultanţilor şi întocmirea scrisorilor de predare-recepţie. Oricum, în ultima săptămână a acestei luni vom deschide circulaţia pe Timişoara-Lugoj”, spunea, la jumătatea lui septembrie, Mircea Pop, directorul Companiei de Autostrăzi.
Dorinel Umbrărescu, constructorul tronsonului de autostradă, confirma, la rândul său, că autostrada va fi deschisă circulaţiei la sfârşitul lui septembrie. „Acum plantăm copacii şi ne ocupăm de peisagistică. Mai e de finalizat şi drumul judeţean către Giarmata care trece pe sub autostradă dar nu e treaba noastră să-l facem. Categoric autostrada se deschide până la sfârşitul lunii”, arăta în 14 septembrie patronul UMB Spedition.

Două săptămâni mai târziu, la sfârşitul lui septembrie acelaşi director Pop preciza că lucrările au fost finalizate şi că ar mai fi de făcut doar recepţia. „Toate lucrările au fost terminate. Acum Comisia de Recepţie analizează dacă toate lucrurile sunt în regulă şi, după aceea, deschidem circulaţiei public. E vorba de zile”, spunea directorul CNADNR care adăuga că inaugurarea se va face atunci când vor fi prezente şi oficialităţile de la Bucureşti.

Cele câteva zile s-au transformat într-o săptămână şi, la o nouă interogare a presei, a apărut un nou termen.  Reprezentaţii UMB Spedition aproape că au jurat că joi 11 septembrie autostrada va fi inaugurată. „99,9% se va deschide joi circulaţia pe tronsonul Timişoara-Lugoj, lot 1. S-a întârziat câteva zile cu legătura pe care constructorii autostrăzii Arad-Timişoara (FCC Construccion şi Astaldi – n.red.) o fac pentru a conecta cele două tronsoane. Pe autostradă există spaţii de servicii, cu toalete, flori, locuri de parcare”,  au spus reprezentanţii  UMB Spedition, citaţi de ZF.  Joia trecută, premierul Victor Ponta s-a aflat într-o vizită la Timişoara ocazie cu care s-a speculat că ar inaugura şi cei 9,5 kilometri de autostradă lucru care nu s-a întâmplat şi care a fost negat de Ponta.

Nici azi, pe cei 9,5 kilometri din primul tronson Timişoara – Lugoj nu se circulă. Mai mult, de această dată nici nu se ştie când se va circula. Directorul Pop ne-a spus laconic la telefonic că „mai sunt şanţuri de săpat şi nişte terasamente” şi a concluzionat spunând că „se termină când se termină şi vom anunţa public asta”

Constructorii UMB Spedition, compania omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, şi Carena SpA Impresa di Construzioni se angajaseră, iniţial, să termine lucrările la autostradă mai întâi în iulie, apoi în august. Din cauza caniculei care s-a abătut peste România lucrările au fost mult încetinite.  
Cu toate întârzierile succesive, finalizarea acestui troson este devansată ceea ce este o premieră pentru România. Deschiderea circulaţiei trebuia făcută, potrivit termenelor contractuale, în luna aprilie a anului viitor.
Preţul Lotului 1 din Timişoara-Lugoj este de 47 de milioane de euro . Lotul doi a fost licitat însă câştigătorul nu a fost, încă, anunţat. Se ştie că există o ofertă foarte mică de doar 3,7 milioane de euro/kilometru. 85% din costuri sunt suportate de UE prin fondul de coeziune.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de folosirea criptomonedelor stabile
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a emis cel mai dur avertisment de până acum privind riscurile provocate de monedele digitale stabile (stablecoins), şi a cerut ţărilor să se îndrepte......
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro a anunțat astăzi lansarea unui card de debit Visa în Europa, care permite utilizatorilor să câștige 4% înapoi ...
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industriile mari consumatoare de energie vor beneficia de o reducere temporară la preţul electricităţii, conform noilor ...
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. „Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. ...
Preşedintele american Donald Trump a publicat, în timp ce se îndrepta marţi spre oraşul olandez Haga pentru a participa ...