Lanțul de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă MAMBricolaj, concept ce permite clienților să-și creeze propria mobilă, după preferințe și putere financiară, și-a reorientat atenția către consumatorii finali demarând anul trecut un proces amplu de remodelare a celor trei magazine din portofoliu și extinderea ofertei cu aproximativ 10.000 de coduri noi, incluzând articole din domenii precum menaj, curățenie, home&deco, accesorii auto, gadgeturi, birotică și produse de sezon. De asemenea, compania a continuat să investească și în consolidarea platformei online MAMBricolaj și lucrează la dezvoltarea unei aplicații mobile MAM, având în vedere creșterea cererii pentru soluții de cumpărare rapide și accesibile. În plus, compania a implementat și o stație de încărcare pentru vehicule electrice în locația Morarilor.
În ceea ce privește oferta pentru clienții care doresc să își creeze propria mobilă, compania a investit în echipamente de ultimă generație în locațiile Luică și Morarilor, achiziționând utilaje noi pentru căntuirea pieselor din PAL. În continuare accesoriile pentru mobilier sunt în topul celor mai vândute produse însă, față de anii anteriori, în 2024 s-a observat o creștere considerabilă a vânzărilor la categoria decorațiuni și produse pentru curățenie.
Retailerul a ajuns astfel la aproape 350.000 de tranzacții anul trecut, cea mai mare fiind de 43.000 de lei la o singură comandă. În 2024, media bonului de cumpărături per client a fost 160 lei.
În cei 14 ani de existență, MAMBricolaj și-a majorat de 16 ori portofoliul de produse pe care le comercializează și are de 12 ori mai mulți angajați în cele trei magazine ale rețelei din București.
”Activăm pe o piață caracterizată printr-o cerere constantă, dar și cu mari provocări legate de o serie de factori economici și de comportamentul de consum. În prezent, consumatorii sunt tot mai atenți la raportul calitate-preț, iar companiile din sector se concentrează pe diversificarea ofertei și pe îmbunătățirea proceselor interne pentru a răspunde mai bine nevoilor acestora. În același timp, concurența este mare, iar fluctuațiile economice, cum ar fi inflația și schimbările de pe piața imobiliară, pot influența comportamentul de cumpărare al consumatorilor. De asemenea, sectorul se confruntă cu provocări majore, printre care costurile ridicate ale materiilor prime, gestionarea lanțurilor de aprovizionare și menținerea unei oferte atractive într-un mediu de concurență intensă. De aceea, pe parcursul anului trecut, deși am încercat să rămânem dedicați viziunii de a fi un lanț de magazine specializate în accesorii de mobilă, am realizat și o serie de investiții esențiale în rețeaua noastră, cu scopul de a îmbunătăți semnificativ experiența de cumpărare a clienților și de a susține dezvoltarea continuă a MAMBricolaj. Prin aceste investiții, continuăm să ne consolidăm poziția pe piață și să oferim clienților soluții inovatoare, accesibile și de calitate”, a declarat Cristian Găvan, fondator și acționar majoritar al rețelei MAMBricolaj.
MAMBricolaj a numit anul trecut un nou Consiliu de Administrație, un nou director operațional și doi directori noi de magazine, actualul board asumându-și o schimbare strategică importantă.
Rețeaua MAMBricolaj este organizată, în prezent, hibrid cu trei magazine fizice în București și unul online, primul fiind deschis în urmă cu 14 ani în Bdul Basarabia și mutat ulterior în Șoseaua Morarilor. Cel mai nou magazin al rețelei, situat în Prelungirea Ghencea, a fost deschis în urmă cu patru ani. Retailerul vinde peste 25.000 de produse și are tranzacții anuale care s-au apropiat de 350.000 în 2024, în creștere cu peste 5% față de anul anterior.
În continuare accesoriile pentru mobilier sunt în topul celor mai vândute produse însă, față de anii anteriori, în 2024 s-a observat o creștere considerabilă a vânzărilor la categoria decorațiuni și produse pentru curățenie.
”Anul trecut, am observat o tendință clară în rândul clienților noștri de a prefera soluții simple și accesibile pentru amenajările interioare, care pot fi realizate de fiecare persoană în parte, fără a necesita ajutorul unui specialist. Produsele precum riflajele sau panourile PVC au fost foarte populare, datorită faptului că sunt ușor de montat și nu necesită materiale de construcție complexe sau muncitori specializați. În ceea ce privește culorile și stilurile, românii au ales predominant nuanțe mate și naturale, care aduc un aspect curat și elegant în locuințe. Produsele care permit realizarea amenajărilor cu mâna lor, cum ar fi profilele metalice, rame din lemn, panouri și altele, au avut o cerere constantă. Aceste soluții sunt apreciate pentru flexibilitatea lor și pentru faptul că oferă posibilitatea de a personaliza spațiile într-un mod rapid și eficient”, a explicat Cristian Găvan.
MAMBricolaj a plecat la drum, în urmă cu 14 ani, cu un magazin, 10 angajați și în jur de 1.500 de produse comercializate.
Dacă la început, MAMBricolaj era prima opțiune pentru meseriașii care fabricau mobilier la comandă, în prezent, rețeaua fondată de omul de afaceri Cristian Găvan are clientelă mixtă. Numărul meseriașilor are în continuare o pondere semnificativă în vânzări, însă numărul clienților persoane fizice crește și el de la un an la altul.
În 2021, MAMBricolaj a investit 150.000 de euro în panouri fotovoltaice care au fost instalate pe acoperișul magazinului din Ghencea.Trei ani mai târziu, energia verde produsă asigura și energia necesară pentru stația de încărcare auto de 120 kW. În plus, magazinul a dezvoltat biroul de servicii proiectare mobilier, ca urmare a cererii ridicate venite din partea clienților care doresc mobilă la comandă.
După ce a acumulat o experiență de 26 de ani în producția de mobilă, Cristian Găvan a venit, în 2011, cu un concept nou de magazin, situat la granița dintre bricolaj și fabricarea de mobilă, permițând publicului larg să participe la construcția propriei mobile, într-un mod similar procurării mobilei la comandă, dar la un preț mult mai avantajos. Astfel, cu ajutorul unui consultant MAM Bricolaj, clienții au posibilitatea de a-și proiecta mobila pe are și-o doresc și de a participa efectiv la asamblarea ei, având la dispoziție în magazine o gamă largă de materiale, accesorii și culori.
Primul magazin MAMBricolaj din București, cu o suprafața de 800 mp, a fost deschis în aprilie 2011, pe Bdul Basarabia. Unitatea a fost mutată în 2019 pe Șos. Morarilor, iar suprafața a fost mărită la 3.500 mp. Al doilea magazin MAMBricolaj, cu o suprafață de 1.500 mp, a fost inaugurat, în 2014, în Str. Luică, iar cel de-al treilea a fost deschis în martie 2021, în Prelungirea Ghencea, pe o suprafață totală de 1.500 mp. Din 2017, MAMBricolaj are și magazin online.