Gavrilescu, despre programul „Rabla pentru electrocasnice”: Ne dorim foarte mult să trecem şi la domeniul aspiratoarelor

Televizoarele şi aspiratoarele vor fi incluse în acest an în programul "Rabla pentru electrocasnice", iar suma alocată va fi de 40 de milioane de lei, dublă faţă de 2018, a declarat, sâmbătă, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Economica.net - S, 30 mart. 2019, 11:56
Gavrilescu, despre programul

„În anul 2018 am lansat pentru prima dată acest proiect şi a fost proiect pilot, programul „Rabla pentru electrocasnice” (…), iar în câteva zile voucherele au fost consumate. Anul acesta am dublat suma de la 20 de milioane de lei la 40 de milioane de lei. În plus faţă de anul trecut, pe partea de aparate de aer condiţionat, maşini de spălat, combine frigorifice sau frigidere, anul acesta vom suplimenta atât pentru televizoare cât şi alte aparate electrocasnice care sunt mult cerute de către cetăţeni. Televizoarele sunt 100% si ne dorim foarte mult să trecem şi la domeniul aspiratoarelor. Lucrurile care se folosesc, dar bineînţeles cu sume mult mai mici la ceea ce înseamnă ecobonusul pentru că nu putem să lansăm, nu dorim ca să trecem la un procent mai mare de 50% din valoarea echipamentului”, a spus Gavrilescu, la Antena 3.

Ea a precizat că prin acest program se doreşte înlocuirea echipamentelor energofage din casele românilor cu echipamente cu clasă energetică ridicată.

„Dorim să înlocuim echipamentele vechi, echipamente energofage cu echipamente cu clasă energetică ridicată din clasa A++ sau A+++, pentru că diminuăm şi consumul de energie în sensul acesta şi diminuăm şi emisiile de gazele cu efect de seră”, a adăugat ministrul Mediului.

Programul „Rabla pentru Electrocasnice” a fost lansat pe 19 decembrie 2018, persoanele fizice interesate putând să se înscrie în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM.

Potrivit autorităţilor, în cadrul programului lansat în 2018, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, după cum urmează: 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++; 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++; 300 lei pentru aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++); 300 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; 400 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

Potrivit MM, anul trecut se estima că peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite puteau fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului „Rabla pentru electrocasnice”, al cărui buget a fost de circa 20 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Galați a atribuit contractul pentru construirea unui parc fotovoltaic pe blocuri în cartierul Micro 17
Primăria Galați a atribuit contractul pentru construirea unui parc fotovoltaic pe blocuri în cartierul Micro 17
Primăria Municipiului Galați anunță că a fost atribuit contractul pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17. ...
Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone
Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone
Curtea Constituţională a Germaniei a respins marţi o plângere constituţională privind responsabilitatea legală a guvernului ...
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”. Consiliul Concurenţei a câştigat procesul
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea ...
Companiile Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor ...
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
Oportunitățile vin și pleacă, însă, dacă nu luați o decizie rapidă, este foarte probabil să pierdeți anumite avantaje ...