Preşedintele ANRE: Dorim să acordăm sprijinul necesar pentru realizarea investiţiilor precum cea a Black Sea Oil&Gas

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) doreşte să acorde sprijinul necesar investiţiilor de anvergură, care pot contribui la diversificarea surselor de energie ale ţării, cum este proiectul demarat de Black Sea Oil & Gas în Marea Neagră, a declarat preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.
Economica.net - vin, 08 feb. 2019, 12:26
Preşedintele ANRE: Dorim să acordăm sprijinul necesar pentru realizarea investiţiilor precum cea a Black Sea Oil&Gas

„Am luat act cu satisfacţie despre decizia Black Sea Oil & Gas cu privire la demararea Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) şi felicit compania pentru hotărârea de a continua investiţiile în România. În calitatea sa de autoritate competentă în domeniu, ANRE îşi doreşte ca, prin elaborarea unui cadru de reglementare predictibil şi stabil, să acorde sprijinul necesar pentru realizarea unor astfel de investiţii, care pot contribui la diversificarea surselor de energie ale României, în beneficiul consumatorilor finali”, a arătat Chiriţă.

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis vineri AGERPRES, Dumitru Chiriţă a adăugat că, în numele instituţiei, îşi manifestă disponibilitatea şi deschiderea către un dialog serios şi constructiv, menit să încurajeze şi să susţină proiecte de anvergură, care să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea industriei energetice din România.

Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) a anunţat, joi, că a luat decizia de a investi în producţia de gaze din zăcămintele concesionate în Marea Neagră.

Şi Guvernul României a salutat această decizie, printr-un comunicat de presă, apreciind că acest proiect va contribui la reducerea dependenţei energetice. Potrivit sursei citate, începerea acestui amplu proiect de investiţii în sectorul gazelor naturale „va contribui atât la dezvoltarea economică a zonei, cât şi la creşterea siguranţei livrărilor de gaze şi la reducerea dependenţei energetice, prin diversificarea surselor şi a ratelor de aprovizionare”.

Totodată, Guvernul subliniază că este „un partener corect al mediului de afaceri” şi sprijină proiectele de investiţii sustenabile, cu beneficii economice şi sociale pentru România.

La rândul său, ministrul Energiei, Anton Anton, a afirmat joi că anunţul de începere a exploatării este „cea mai tare veste” pe care a primit-o.

BSOG a precizat că întreaga infrastructură legată de acest proiect, însemnând toate facilităţile de pe mare şi de pe uscat, va fi gata în primul trimestru din 2021, iar prima extracţie de gaze este planificată pentru 1 februarie 2021.

Capacitatea de producţie estimată va fi de un miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României.

”Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuşi restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe şi contribuţii suplimentare recent introduse, precum şi a oricăror restricţii privind libera circulaţie a gaze lor pe o piaţă deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare, atât pentru a face proiectul MGD o investiţie viabilă, cât şi pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră”, se arată într-un comunicat al BSOG, remis AGERPRES.

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG.

BSOG precizează că aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate pentru proiectul MGD provin din România.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...