Gazele de eşapament de la motoarele diesel, printre factorii cancerigeni pentru om

Gazele de eşapament de la motoarele diesel au fost clasate printre factorii cancerigeni pentru om, de către Centrul Internaţional de Cercetare privind Cancerul (CIRC/IARC), agenţia pentru cancer a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.
Economica.net - mie, 13 iun. 2012, 06:43
Gazele de eşapament de la motoarele diesel, printre factorii cancerigeni pentru om

În 1988, CIRC, cu sediul la Lyon, în Franţa, a clasat emisiile motoarelor diesel printre posibilii cancerigeni pentru om (grupa 2A), aminteşte CIRC, la finalul unei reuniuni de lucru care s-a încheiat marţi.

Experţii reuniţi la Lyon au apreciat că există în prezent suficiente dovezi care arată că o expunere la gazele de eşapament ale motoarelor diesel este asociată cu un risc crescut de cancer la plămâni, pentru a clasa aceste emisii în grupul cancerigenilor siguri pentru om (Grupa 1).

„Dovezile ştiinţifice sunt de necombătut, iar concluziile grupului de lucru au fost unanime: emanaţiile motoarelor diesel cauzează cancer la plămâni”, a declarat doctorul Christopher Portier, care prezida grupul de lucru.

„Dat fiind impactul adiţional pentru sănătate al particulelor diesel, expunerea la acest amestec chimic trebuie redusă în toată lumea”, a adăugat el.

Populaţii importante sunt expuse zilnic în lume la emisiile motoarelor diesel, nu doar de la vehiculele rutiere, ci şi de la alte mijloace de transport (trenuri regionale în Franţa, nave etc.) şi de generatoare de electricitate, aminteşte CIRC.

Pe de altă parte, grupul de lucru a conchis că gazele de eşapament de la motoarele pe benzină sunt „posibili cancerigeni pentru oameni (Grupa 2B)”, un calificativ „fără schimbare de la precedenta evaluare, în 1989”.

Începând din 1971, peste 900 de agenţi au fost evaluaţi, dintre care peste 400 au fost clasaţi drept cancerigeni sau potenţial cancerigeni pentru om.

Favorizat de o politică fiscală avantajoasă, motorul diesel s-a dezvoltat puternic în Franţa. El echipează aproape 60 la sută din parcul automobilistic în prezent, faţă de 25 la sută în 1995.

Cunoscut ca fiind mai bun pentru climat decât motorul pe benzină pentru că generează mai puţin dioxid de carbon la kilometru, motorul diesel emite în schimb particule fine.

Aceste particule, emise de asemenea de încălzirea pe lemn şi de industrie, ar fi în Franţa la originea a circa 42.000 de decese premature în fiecare an, potrivit Ministerului Mediului.

Motorul diesel emite de asemenea un gaz, dioxidul de azot (NO2), responsabil de boli respiratorii şi cardiovasculare.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...