Gazele de şist ar putea fi impozitate diferit faţă de cele convenţionale – Niţă

Economica.net
04 04. 2013
getty_bakken_formation_dril_88966100

„Este timpul să ne apucăm serios de gazele din Marea Neagră, trebuie o lege privind redevenţele şi transportul gazelor din această zonă, lucrurile vor evolua foarte rapid acolo. La fel şi la gazele de şist, trebuie să vedem întâi dacă avem, şi abia apoi dacă le exploatăm sau nu. Se face o confuzie între explorare şi exploatare”, a afirmat Niţă.

Întrebat dacă este posibil ca pentru gazele produse din Marea Neagră şi pentru gazele de şist ar putea fi impus un regim diferit de taxare faţă de cele convenţionale, Niţă a răspuns că „ar putea merge până acolo”.

El a precizat că pentru gazele de şist nu se va stabili niciun nivel de redevenţă până când nu va începe exploatarea lor.

Potrivit lui Niţă, tot sistemul de redevenţe va trebuie adaptat celui european.

„Redevenţele este clar că vor trebui aduse la nivelul Uniunii Europene. Nu putem să avem redevenţe mai mici faţă de alte state din Uniunea Europeană şi trebuie adaptate la toate resursele pe care le avem”, potrivit ministrului.

Referindu-se la rezervele de gaze din Marea Neagră, Niţă a afirmat că producătorul de gaze Romgaz, deţinut de stat, va trebui să se implice mai mult în această zonă şi să participe la licitaţiile pentru acordarea concesiunilor.

„Romgaz nu are voie să nu fie jucător mare în marea Neagră. Sunt alţii de care ne rugăm să ne ia în barcă. Nu aşa trebuie să facem. Trebuie o altă abordare, care trebuie făcută spre piaţă şi spre un alt mod de manegemt, mult mai agresiv şi eficient. Romgaz trebuie să participe la licitaţii pentru concesiuni în Marea Neagră”, a mai spus Niţă