Gazele încep să se ieftinească și la bursa din România
Cotațiile gazelor tranzacționate la Bursa Română de Mărfuri, cea mai lichidă platformă de tranzacționare din România pentru această resursă continuă să scadă, menținând trendul din ultimele zile.
Astfel, potrivit datelor consultate de noi, gazele pentru livrare anul următor au scăzut la nivelul de 270 de lei/MWh, cele cu livrare în primul semestru din 2022 la 305 lei/MWh, cele cu livrare în primul trimestru din 2022 la 390 de lei/MWh, iar cele cu livrare în luna decembrie la 360 de lei/MWh. Evoluția prețurilor o vedeți în imaginea de mai jos, extrasă de pe site-ul BRM
Este adevărat ca tranzacțiile în aceste zile sunt puține (doar patru tranzacții în 29 octombrie) iar cantitățile tranzacționate sunt relativ modeste, dar trendul este același ca pe piețele europene.
Cotaţiile futures la gaze au scăzut puternic în această săptămână în Europa, după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat grupului Gazprom să îşi majoreze livrările de gaze spre Uniunea Europeană, după ce va umple depozitele interne.
Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, au scăzut cu 21% după declaraţiile făcute miercuri seara de liderul de la Kremlin, iar vineri au coborât sub pragul de 70 de euro pentru un MWh, pentru prima dată după 27 septembrie, ajungând în jurul orei 11:20 GMT la 68,53 de euro pentru un MWh, potrivit unei știri AFP.
Corecţia din ultimele zile „se datorează în principal faptului că preşedintele Rusiei a ordonat Gazprom să livreze mai multe gaze Europei începând cu data de 8 noiembrie”, explică Carsten Fritsch şi Barbara Lambrech, analişti la Commerzbank.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.
Gazprom zice că ar vrea un preț de doar 400 de dolari mia de metri cubi
Liderul de la Kremlin a ordonat miercuri grupului Gazprom să se concentreze pe umplerea depozitelor sale din Europa, amplasate în Austria şi Germania, începând cu data de 8 noiembrie, la o zi după ce va termina procesul de umplere a depozitelor din Rusia. Această măsură „va crea o situaţie mai favorabilă pe piaţa energetică din Europa”, a apreciat Vladimir Putin la o întâlnire cu directorul general de la Gazprom, Alexey Miller.
Potrivit unor oficiali ruşi citaţi de Bloomberg, Rusia vrea ca preţul gazelor pe piaţa din Europa, principalul său client, să scadă cu 60% faţă de nivelul actual, deoarece o apreciere prelungită ar putea afecta cererea pentru gazele livrate de Gazprom.
La începutul acestei luni, cotaţiile la hub-ul din Olanda au ajuns la nivelul record de 162 euro pentru un MWh, adică aproximativ 2.000 de dolari pentru o mie de meri cubi. Potrivit unuia dintre oficialii citaţi de Bloomberg, Rusia vrea ca preţurile la gaze în Europa să fie undeva între 300 şi 400 de dolari pentru mia de metri cubi, un nivel care ar permite grupului Gazprom să îşi menţină poziţia dominantă pe piaţa continentului.