Gazele pentru populaţie ar fi trebuit să se ieftinească. Preţul nu va mai fi însă modificat

Economica.net
30 09. 2014
ium84ix5_62587400

‘Pentru consumatorii casnici, de la 1 octombrie nu va fi operată nicio modificare a preţului final. Preţul ar fi putut scădea cu 1-2%, însă au fost majorate tarifele de înmagazinare’, a arătat oficialul ANRE.

România a înmagazinat peste 2,3 miliarde de metri cubi de gaze pentru această iarnă, faţă de 1,8 miliarde de metru cubi, cât a estimat ANRE că este necesar, pentru ca ţara să aibă suficiente resurse în cazul unei crize a gazelor ruseşti.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, Havrileţ a anunţat că preţul gazelor pentru consumatorii noncasnici va scădea cu 3,5% în medie de la 1 octombrie la nivel naţional, cele mai mari scăderi, de circa 6%, urmând să fie aplicate unor şcoli şi spitale din jumătatea de sud a ţării.

‘De la 1 octombrie, pentru noncasnici preţul gazelor va scădea cu 3,5% ca medie ponderată. Vor scădea preţurile pentru circa 90.000 de consumatori alimentaţi de GDF Suez, unde consumul este mai mare. Cele mai mari ieftiniri sunt de 6% şi se vor aplica unor şcoli şi spitale’, a mai spus Havrileţ.

Potrivit acestuia, în cazul consumatorilor E.ON România nu va fi operată nicio modificare de preţ.

‘De la 1 ianuarie, potrivit legii, piaţa gazelor pentru noncasnici va fi complet liberalizată’, a adăugat oficialul ANRE.

El a mai afirmat că, de anul viitor, consumatorii noncasnici care vor fi dereglementati vor negocia direct cu furnizorii preţurile de livrare.