Gazele se tot scumpesc în România și în Europa, deși gazul rusesc curge încă prin Ucraina spre Europa. La București, prețul spot a crescut cu 30% în două săptămâni

Prețul gazelor continuă să crească pe piețe, atât în România, unul dintre puținii producători semnificativ din UE, cât și în Europa. România exportă, pe net, gaze și continuă să își umple depozitele.
Mihai Nicuţ - lun, 12 aug. 2024, 17:05
Gazele se tot scumpesc în România și în Europa, deși gazul rusesc curge încă prin Ucraina spre Europa. La București, prețul spot a crescut cu 30% în două săptămâni

Prețul gazelor naturale tranzacționate azi, 12 august, la Bursa Română de Mărfuri (BRM) cu livrare în ziua de 13 august a fost de 185 de lei/MWh, în creștere față de ziua anteriară, când prețul fusese de 180 de lei, în creștere și el față de ziua precedentă, când prețul fusese de 170 de lei. Esste adevărat însă și că volumul tranzacționat este mai mic. Chiar și așa însă, prețurile cresc susținut pe piața spot, de mai multe zile – de la finalul lunoii trecute prețul a crescut cu 31% la BRM

De asemenea, și pe piața intraday prețul a fost, pentru tranzacțiile din ziua de 12 august, în creștere, ajungând la 186 de lei/MWh, față de 171 de lei în ziua anteriloară și 167 de lei cu două zile în urmă, dar pe aceastp piață volumele trnzacționate au fost mai reduse decât pe piața pentu ziua următoare.

Iată evoluția prețurilor, așa cum este ea publicată de BRM:

În ceea ce privește fluxurile de gaze, România a fost exportator net și astăzi, așa cum se întâmplă de câteva zile. Pe fondul unei producții curente la nivelurile oarecum obișnuite (23,4 milioane de metri cubi), în România au intrat din Bulgaria, prin punctul din Dobrogea Kardam-Negru Vodă 5,6 milioane de metri cubi, dar au ieșit peste 8 milioane, dintre care 7,4 milioane spre Ungaria și 0,9 milioane spre Moldova. Adsta în condițiile în care ănmagazinarea continuă până când probabil depozitele se vor umple 100% – 9,2 milioane metri cubi injectați azi. Capacitatea de stocare este 87,7% plină încă de pe acum.

Piața românească, unde o parte din consum este totuși la preț plafonat al produciei interne, reacționează așadar similar celei europene. Potrivit unei știri Bloomberg de azi prețurile europene la energie au crescut, gazele naturale extinzând avansul de săptămâna trecută ca urmare a îngrijorărilor legate de aprovizionarea Ucrainei cu conducte rusești.

Contractele futures de referință au crescut cu până la 2,6%, ajungând la cel mai ridicat nivel de la începutul lunii decembrie. Prețurile la electricitate din Germania și Franța au urmat gazele, contractele futures cu scadență la un an fiind tranzacționate la cel mai ridicat nivel din iunie. Î

Asta deși livrările de gaze prin conductele rusești continuă să curgă prin punctul de intercpnectare Sudzha de la granița cu Ucraina, după ce trupele ucrainene au efectuat un atac transfrontalier surpriză săptămâna trecută inflamând prețurile pe fondul temerilor că tranzitul, care oricum ar urma să se termine, la finalul anului, s-ar fi oprit mai devreme.

De la începutul războiului din 2022, Europa a renunțat la majoritatea volumelor de gaze rusești aduse  prin conducte însă unele țări – în special Austria și Slovacia – încă se bazează pe acestea, iar Sudzha este în prezent singura stație de tranzit operațională pentru fluxurile rusești care traversează Ucraina către Uniunea Europeană.

Blocul european concurează cu Asia pentru încărcăturile de gaze naturale lichefiate, iar prețurile ridicate ale gazelor din Europa în timpul sezonului crucial de stocare vor atrage probabil mai multe livrări din SUA, principalul său. Importurile de LNG din Europa au scăzut în iulie, în timp ce Asia a primit cele mai multe încărcături lunare din SUA din 2021 încoace, arată datele de urmărire a navelor compilate de Bloomberg.

Potrivit S&P Global Commodity Insights, scăderea cererii de LNG în Asia în această lună (în parte din cauza scăderii temperaturilor) și riscul geopolitic sporit din Orientul Mijlociu modifică rentabilitatea rutelor de transport al LNG, „deschizând posibilitatea ca mai multe încărcături din SUA să fie redirecționate către Europa”.

Cu toate acestea, concurența pentru LNG cu Asia rămâne acerbă, după cum a ilustrat luna trecută rapiditatea cu care fluxul european de combustibil poate scădea. Valurile de căldură, în special în Asia, au contribuit la creșterea cererii în regiune. Capacitatea energetică pe gaze a Chinei se extinde rapid, deși creșterea a fost limitată de costurile ridicate și de disponibilitatea aprovizionării cu combustibil, potrivit BloombergNEF.”Am asistat la un val de căldură atât în Japonia, cât și în China în ultima lună, flotele lor răspunzând prin creșterea aprovizionării”, China, în special, consumând mai mult gaz, a declarat Tom Roberts, director executiv al Xterna Group, cu sediul la Londra, care analizează datele din piețe.

„Elefantul din cameră este iarna viitoare”, a adăugat el. „Accentul pare să fie pus pe geopolitică în general în acest moment, însă aceste țări mari consumatoare de gaz consumă niveluri record”.

Citește și:

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...