Gazele, utilizate ca ”armă” împotriva Republicii Moldova, afirmă şeful diplomaţiei UE

Republica Moldova este o victimă a eforturilor Rusiei de a utiliza gazele naturale pentru a-şi intimida vecinul mai mic, a declarat joi Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, fără a oferi detalii în acest sens, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - joi, 28 oct. 2021, 18:18
Gazele, utilizate ca ''armă'' împotriva Republicii Moldova, afirmă şeful diplomaţiei UE

„Vedem încercări din partea (companiei) Gazprom de a pune presiune politică” asupra guvernului moldovean, a afirmat Josep Borrell, citat de publicaţia moldoveană Ziarul de Gardă.

„În termeni globali, creşterile de preţ în întreaga lume nu sunt o consecinţă a utilizării livrărilor de gaze ca armă, dar în cazul Republicii Moldova – da, este”, a spus şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu premierul moldovean Natalia Gavriliţă, aflată într-o vizită la Bruxelles, unde a avut loc cea de-a şasea reuniune a Consiliului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, scrie Agerpres.

„În cazul Republicii Moldova, gazele naturale sunt folosite drept armă politică. (…) Nu putem compara criza gazelor naturale din Republica Moldova cu cea din Europa. Noi vom încerca să acordăm sprijin cetăţenilor”, a subliniat Josep Borrell.

„În cazul Republicii Moldova, trebuie să se ţină cont de caracteristicile politice … este o creştere semnificativă (de preţ) legată de probleme politice, fiind necesar sprijinul nostru”, a afirmat Borrell, subliniind că Uniunea Europeană este gata să susţină Chişinăul pentru a depăşi criza din sectorul energetic, iar ca exemplu al acestei disponibilităţi el a invocat consultările care au avut loc la Bruxelles pentru a examina situaţia şi a oferi sprijin pe termen mediu pentru Republica Moldova.

„Sprijinul bugetar oferit ieri (miercuri) va permite Republicii Moldova să ajute persoanele cele mai vulnerabile”, a spus Borrell, referindu-se la un grant de 60 milioane de euro din partea UE pentru Republica Moldova, convenit săptămâna aceasta, în sprijinul autorităţilor moldovene pentru a depăşi criza energetică.

„Am pus bazele unor obiective serioase. Am discutat despre consolidarea cooperării şi implementarea reformelor”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, care a salutat planurile guvernului de la Chişinău de a aduce mai aproape Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Contractul privind livrările de gaze între Republica Moldova şi gigantul energetic rus Gazprom a expirat la sfârşitul lunii septembrie, iar cele două părţi nu au reuşit să se pună de acord asupra unui nou preţ, Chişinăul respingând oferta Gazprom de a dubla preţul la gaze în comparaţie cu tariful de până acum.

Kremlinul a negat miercuri că gigantul rus de gaze ar utiliza negocierile cu autorităţile de la Chişinău în încercarea de a obţine concesii politice. Şeful diplomaţiei europene a respins acest argument, dar fără să detalieze în ce anume constă presiunea rusă.

Gazprom a avertizat că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova dacă Chişinăul nu va achita livrările anterioare.

La rândul său, Natalia Gavriliţă a spus că oficialii moldoveni continuă discuţiile cu Gazprom la Sankt- Petersburg şi speră să se ajungă la un contract pe termen lung „accesibil”.

„Republica Moldova este interesată de un contract pe termen lung şi la un preţ convenabil. Noi pledăm pentru un contract pe care să-l putem onora”, a subliniat şefa guvernului moldovean.

Totodată, premierul moldovean a mulţumit partenerilor europeni pentru asistenţa nerambursabilă în valoare de 60 de milioane de euro acordată Republicii Moldova pentru depăşirea crizei din sectorul energetic.

„Suntem recunoscători pentru susţinerea oferită în mod constant Republicii Moldova în promovarea independenţei şi securităţii energetice. E adevărat că dependenţa ridicată de importurile de gaze şi de energie electrică are drept consecinţă un nivel scăzut de securitate a aprovizionării, plasând ţara noastră printre cele mai vulnerabile din lume. Iată de ce, eforturile Cabinetului de miniştri pe care-l conduc sunt focusate pe diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze şi reformele necesare pentru integrarea Republicii Moldova pe piaţa europeană de energie. Suntem pentru relaţii de colaborare în sfera energiei predictibile atât cu partenerii noştri din est cât şi cu cei din vest”, a punctat Natalia Gavriliţa, citată într-un comunicat de presă difuzat de Guvernul său.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...