Gazoductul Nord Stream 2 este finalizat în proporţie de 75%

Economica.net
26 08. 2019
1048218554_69295100

„1.885 de kilometri din gazoductul Nord Stream 2 au fost amplasaţi pe fundul Mării Baltice în apele teritoriale ale Rusiei, Finlandei, Suediei şi Germaniei. Aceasta reprezintă 75% din lungimea celor două linii. În consecinţă, Nord Stream 2 AG a demarat amplasarea ultimului sfert din conducta de gaze”, a informat compania într-un comunicat de presă.

La rândul său, directorul general al grupului rus Gazprom, Alexey Miller, a salutat şi el acest punct de cotitură.

„Nord Stream 2 a avansat în ultimul sfert!”, a subliniat Miller.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro.