Gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat de partea rusă

Conducta Nord Stream 2, destinată să transporte gaze naturale ruseşti spre UE, va fi finalizată de partea rusă, pentru a putea fi ocolite sancţiunile americane care vizează companiile europene implicate în construcţia acestui gazoduct, a declarat marţi un director de la grupul rus Gazprom, transmite AFP.
Economica.net - mar, 28 ian. 2020, 18:08
Gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat de partea rusă

„Proiectul Nord Stream 2, deja construit în proporţie de 94%, va fi finalizat de partea rusă”, a declarat directorul Gazprom Export, Elena Burmistrova, cu ocazia unei conferinţe pe tema gazelor naturale organizată la Viena.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Termenul iniţial de finalizare a proiectului era primul semestru din 2020. Însă la finele lunii decembrie 2019, preşedintele american Donald Trump a promulgat legea ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2. Imediat, principalul subcontractor al consorţiului Nord Stream 2 AG, firma elveţiano-olandeză Allseas, a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte.

Tot marţi, Elena Burmistrova a spus că Gazprom intenţionează să îşi menţină exporturile de gaze spre ţările non-CSI la nivelul din anii precedenţi. „În 2019, exporturile Gazprom spre ţările non-CSI s-au ridicat la 199,3 miliarde metri cubi…Un lucru este clar, Gazprom a fost şi rămâne cel mai mare exportator de gaze naturale din Europa şi lume. Pe termen mediu, ne aşteptăm ca exporturile spre Europa să rămână la nivelul atins în ultimii ani cu ajustări în funcţiile de condiţiile meteo”, a spus Burmistrova.

Potrivit directorului Gazprom Export, în pofida creşterii livrărilor de gaze naturale lichefiate în Europa, exporturile grupului rus au scăzut doar uşor faţă de nivelul record înregistrat în 2018. „Unii oameni cred că gazele lichefiate sunt mai competitive decât gazele livrate prin conducte. Deseori auzim cum gazele lichefiate vor scoate gazele ruseşti livrate prin conducte de pe piaţa europeană. Cu toate acestea, Europa va continua să se bazeze pe gazele livrate prin conducte care oferă stabilitate şi încredere. În această regiune, livrările prin conductă sunt pur şi simplu o soluţie mai profitabilă”, a concluzionat Burmistrova.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Conform cifrelor comunicate de Gazprom Export LLC, în anul 2018, compania a livrat României o cantitate de 1,32 miliarde metri cubi de gaze naturale, mai puţin de jumătate faţă de cantitatea de 3,17 miliarde metri cubi livrată Bulgariei şi mai puţin de o cincime faţă de cantitatea de 7,41 miliarde metri cubi livrată Ungariei

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova a anunţat vineri că de la 1 ianuarie va reduce exporturile de energie şi va introduce măsuri pentru scăderea consumului cu cel puţin o treime, deoarece se pregăteşte pentru......
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Personalul angajat la stat care are de primit bani după ce au câștigat procesele cu statul vor primi sumele eșalonat, ...
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna ...
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...