Gazprom a început construcţia gazoductului TurkStream

Compania rusă Gazprom a anunţat duminică începerea lucrărilor pentru construcţia gazoductului TurkStream, ce va lega Rusia de Turcia prin Marea Neagră, un proiect simbolic pentru reconcilierea dintre cele două ţări şi care este considerat la Moscova unul de perspectivă pentru aprovizionarea Uniunii Europene cu gaze ruseşti, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 07 mai 2017, 18:19
Gazprom a început construcţia gazoductului TurkStream

‘Construcţia gazoductului TurkStream a început în Marea Neagră, aproape de coastele ruseşti (…) Realizarea proiectului se desfăşoară conform planului şi consumatorii noştri turci şi europeni vor avea până la sfârşitul anului 2019 o nouă rută sigură pentru importul gazului rusesc’, a menţionat într-un comunicat directorul general al Gazprom, Alexei Miller.

Acest proiect energetic a fost anunţat la sfârşitul anului 2014, când în plină criză ucraineană s-a luat decizia abandonării proiectului South Stream, gazoduct care ar fi legat, tot prin Marea Neagră, Rusia de Bulgaria, de unde s-ar fi separat în două conducte către Austria şi Italia, dar iniţiativa a fost blocată de Uniunea Europeană.

Demararea proiectului TurkStream a fost însă amânată de criza survenită în relaţiile ruso-turce, după ce în noiembrie 2015 un avion militar rus a fost doborât la frontiera siriano-turcă.

Dar preşedinţii rus şi turc, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, au confirmat miercuri după întrevederea avută la Soci că ţările lor şi-au normalizat complet relaţiile bilaterale, un proces început vara trecută şi care a condus inclusiv la restabilirea relaţiilor economice.

Gazoductul TurkStream va fi compus din două conducte care vor avea fiecare o capacitate de transport de 15,75 miliarde de metri cubi anual.

Obiectivul Rusiei este ca prin aceste conducte să aprovizioneze nu doar Turcia, ci şi Uniunea Europeană evitând teritoriul Ucrainei, chiar dacă implementarea acestei idei este încă incertă în lipsa unui acord cu blocul comunitar şi a precedentului cu eşecul South Stream.

Te-ar mai putea interesa și
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Conducerea Lufthansa ar trebui să adopte o atitudine mai hotărâtă în faţa opoziţiei venite din partea reprezentanţilor salariaţilor, a declarat investitorul miliardar Klaus-Michael Kuehne,......
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre numărul de tranzacții imobiliare ...
Rompetrol Rafinare și-a redus pierderile în 2024, dar și cifra de afaceri
Rompetrol Rafinare și-a redus pierderile în 2024, dar și cifra de afaceri
Compania Rompetrol Rafinare, lider în rafinare și petrochimie, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 15 miliarde ...
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia cu numărul 46 a programului „Litoralul pentru ...