Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa

Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Europa s-au redus la jumătate, informează Reuters.
AGERPRES - J, 02 mai 2024, 18:14
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa

De asemenea, veniturile totale realizate de Gazprom anul trecut au scăzut până la 8.541 miliarde de ruble (93 miliarde de dolari), de la 11.673 miliarde de ruble în 2022. Profitul operaţional s-a înjumătăţit, până la 1.765 miliarde de ruble (19 miliarde de dolari) în 2023, de la 3.634 miliarde de ruble (44,9 miliarde de dolari) în 2022.

Datele comunicate de Gazprom mai arată că anul trecut cheltuielile de capital s-au ridicat la 3.119 miliarde de ruble (34 miliarde de dolari), în timp ce veniturile realizate de vânzările de gaze s-au înjumătăţit până la 3.125 miliarde de ruble (34 miliarde de dolari). În schimb, veniturile din vânzarea de petrol, gaz condensat şi produse procesate din petrol şi gaze au crescut cu 4,3% până la 4.113 miliarde ruble (45 de miliarde de dolari).

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa, care odată era cea mai importantă piaţă de export a Rusiei, au scăzut semnificativ din cauza consecinţelor politice create de războiul din Ucraina. Vârful acestor exporturi a fost atins în 2018-2019, când livrările anuale au urcat până la 175-180 miliarde metri cubi.

Chiar dacă Gazprom nu mai dă publicităţii date privind exporturile sale de gaze, calculele efectuate de Reuters arată că, în 2023, livrările de gaze ale Gazprom spre Europa au scăzut cu 55,6% până la 28,3 miliarde metri cubi.

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS
Update: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer nu se va aplica ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că la persoanele cu handicap nu se va aplica taxa CASS....
Asociația patronală IMM România acuză Guvernul că introduce o austeritate de tip feudal prin creșterea taxelor, care va duce la migrarea capitalului. Ce soluții propun antreprenorii
Asociația patronală IMM România acuză Guvernul că introduce o austeritate de tip feudal prin creșterea taxelor, care ...
România nu are nevoie de o austeritate de tip feudal, cu măriri de taxe pentru antreprenori şi nicio reformă, iar viziunea ...
Berlinul vrea să negocieze direct cu talibanii pentru expulzarea infractorilor afgani
Berlinul vrea să negocieze direct cu talibanii pentru expulzarea infractorilor afgani
Germania intenţionează să negocieze direct cu autorităţile talibane din Afganistan pentru a facilita expulzarea delincvenţilor ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 3 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 3 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,997 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...