Gazprom a renunțat la transportul gazelor pe firul de tranzit T3 din Dobrogea al gazoductului transbalcanic

Gazprom a renunțat, după un acord cu Transgaz, la dreptul exclusiv pe care îl avea pentru a transporta gaze prin firul T3 al gazoductului transbalcanic. Capacitatea de tranzit va fi scoasă la licitație pentru a transporta gaze, potrivit regulilor europene.
Economica.net - lun, 22 feb. 2021, 06:36
Gazprom a renunțat la transportul gazelor pe firul de tranzit T3 din Dobrogea al gazoductului transbalcanic

“SNTGN TRANSGAZ SA informează asupra faptului că, în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3, al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieșire ale acestor conducte, contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților”, arată Transgaz într-un comunicat.

“Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări.

Acest Acord este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3”, mai arată compania românească.

Capacitatea rămasă liberă va fi putea fi scoasă la licitație de oricine dorește să transporte gaze.

“Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, mai arată Transgaz.

Dobrogea este traversată, de la nord la sud, între Isaccea și Negru Vodă, de gazoductul Transbalcanic, un sistem de trei conducte de tranzit prin care Gazprom transporta gazele necesare Europei de Sud-Est. El a fost construit în perioada comunistă, cu finanțare de la Gazprom, iar gigantul rus avea dreptul de a folosi exclusiv această conductă.

Primul fir, T1, a fost însă deschis de mai multă vreme și poate transporta gaz pentru oricine.

Totuși, de la momentul în care Gazprom a finalizat gazoductul Turk Stream, prin care aduce gaze în zona Balcanilor și în Turcia ocolind Ucraina, gazoductul transbalcanic este folosit marginal – nu a mai circulat nimic pe T3, de exemplu, și doar pentru alimentarea României.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...