Gazprom anunţă reluarea livrărilor de gaze naturale către Ucraina

Concernul rus Gazprom a reluat luni livrările de gaze naturale către Ucraina, întrerupte la 1 iulie 2015, după ce Kievul şi Moscova au încheiat acum două săptămâni un protocol de acord sub egida Uniunii Europene.
Economica.net - lun, 12 oct. 2015, 08:50
Gazprom anunţă reluarea livrărilor de gaze naturale către Ucraina

”Gazprom a reluat, începând cu ora 10:00 (07:00 GMT), livrările către Ucraina. Am primit de la Naftogaz (compania ucraineană) 234 milioane de dolari, reprezentând plata în avans pentru livrările pe luna octombrie”, a anunţat şeful companiei ruse, Aleksei Miller, potrivit TASS şi RIA Novosti.

Şeful Gazprom anunţase încă de vineri că grupul rus va relua luni livrările de gaze naturale către Ucraina, după ce Kievul va achita plata în avans pentru cantitatea de gaze naturale pe luna octombrie, scrie Agerpres.

La începutul lunii iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale pentru Ucraina după ce Kievul nu a plătit în avans sumele necesare pentru achiziţiile de gaz. La sfârşitul lunii septembrie, după lungi şi dificile negocieri mediate de UE, cele două părţi au ajuns la o soluţie de compromis cu privire la aşa-numitul ‘pachet de iarnă’ care să permită aprovizionarea cu gaz a Ucrainei în perioada octombrie 2015 – martie 2016.

Anul trecut, un astfel de ‘pachet de iarnă’, încheiat în octombrie 2014 printr-o mediere europeană, a permis Ucrainei să iasă din iarnă fără probleme majore, după ce anterior Moscova tăiase gazul pentru Kiev, pe fondul conflictului separatist din estul Ucrainei.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...