Gazprom ar putea concedia un sfert din angajaţi, 115.000 de posturi în pericol

Grupul energetic rus Gazprom studiază posibilitatea reducerii efectivelor de personal cu 15% până la 25%, ceea ce ar putea conduce la eliminarea a până la 115.000 de posturi în contextul deprecierii rublei, informează agenţia rusă Interfax citând surse din interiorul companiei.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 15:14
Gazprom ar putea concedia un sfert din angajaţi, 115.000 de posturi în pericol

La finele lui 2013 Gazprom, companie controlată de statul rus, avea 459.000 de angajaţi, ceea ce înseamnă că o restructurare a 15% până la 25% din personal ar însemna pierderea a 68.000 până la 115.000 de locuri de muncă.

Potrivit Interfax, reducerile de personal ar afecta atât firma mamă cât şi filialele Gazprom. Ultima dată când Gazprom a demarat reduceri masive de personal a fost în contextul crizei financiare din 2008, când Gazprom şi-a redus efectivele de personal cu 16%.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, nu se află pe lista companiilor ruseşti supuse sancţiunilor occidentale chiar dacă diviziei sale de petrol, OAO Gazprom, i-a fost interzis accesul pe pieţele financiare globale.

În paralel, rubla rusească s-a prăbuşit, marţi, înregistrând o depreciere de peste 20%, astfel că moneda euro a atins un nivel fără precedent de 100 de ruble, iar dolarul american a atins nivelul record de 80 de ruble Acesta este cel mai grav declin înregistrat de rublă după criza financiară rusească din 1998.

Rubla s-a depreciat cu peste 45% în acest an, pe fondul scăderii preţului petrolului, dar şi al aversiunii investitorilor faţă de activele ruseşti în urma sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri
Deloitte România anunță că își consolidează echipa de top management prin promovarea Andradei Tănase în funcția de partener în cadrul practicii de advisory și a Cameliei Malahov, Mariei......
Tanczos Barna: Nu se termină banii de salarii dacă se respectă legea. Dacă cineva a făcut angajări în contradicţie cu legea, trebuie să facă disponibilizări
Tanczos Barna: Nu se termină banii de salarii dacă se respectă legea. Dacă cineva a făcut angajări în contradicţie ...
Instituţiile care nu au respectat legea şi au făcut angajări vor trebui să recurgă la disponibilizări, pentru a se ...
Bursa de la București a închis pe creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis pe creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea ...
OMV Petrom: Starea de sănătate a celor nouă angajați ai rafinăriei Petrobrazi intoxicați cu gaze este stabilă. Cauzaele accidentului sunt investigate
OMV Petrom: Starea de sănătate a celor nouă angajați ai rafinăriei Petrobrazi intoxicați cu gaze este stabilă. Cauzaele ...
Starea de sănătate a celor nouă angajați expuși emisiilor de gaze în perimetrul rafinăriei Petrobrazi este stabilă ...