Gazprom confirmă că va injecta gaze în depozitele europene, în urma promisiunii făcute de Putin – EFE
„Gazprom a aprobat şi a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, în noiembrie”, a anunţat consorţiul se stat printr-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.
„Au fost determinate volumele şi rutele de transport de gaze”, au adăugat reprezentanţii companiei, fără a da mai multe detalii.
Conform agenţiei oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza şi au fost mai mult decât dublate.
Marţi, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade.
Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania.
În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina şi Slovacia au crescut marţi la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunţat operatorul slovac de transport Eustream.
Potrivit agenţiei Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.
În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria şi Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite „îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil şi cu un ritm bun” a angajamentelor Gazprom din Europa şi „aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei şi iernii”.
„În plus, fără îndoială va crea o situaţie mai propice pe piaţa de hidrocarburi în Europa”, a semnalat preşedintele rus, în contextul preţurilor ridicate la gaze.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.