Gazprom este cea mai profitabilă companie energetică în acest an, dar acţiunile sunt în scădere

Gazprom va fi în 2012 cea mai profitabilă companie din sectorul energiei şi va devansa Exxon Mobil, analiştii anticipând un profit de 37,9 miliarde de dolari, dar acţiunile grupului au scăzut în acest an cu 18% întrucât compania foloseşte capitalul pentru finanţarea unor investiţii masive.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 15:00
Gazprom este cea mai profitabilă companie energetică în acest an, dar acţiunile sunt în scădere

Programul de investiţii include construirea unui terminal de exporturi în Orientul Îndepărtat şi conducte subacvatice de gaze către Europa, unde cererea este aşteptată să scadă însă, relatează Bloomberg.

„Gazprom are deja o capacitate excedentară mare de transport al gazelor către Europa. Dacă un proiect este incert, ar fi mai bine să returneze bani acţionarilor în loc să îi aloce investiţiilor de capital. Multe dintre aceste cheltuieli sunt ineficiente”, a declarat Ivan Mazalov, manager de fonduri la Prosperity Capital Management, care are în portofoliu şi acţiuni Gazprom.

Anul trecut, Gazprom a realizat investiţii de capital de 53 de miliarde de dolari, faţă de 46 miliarde de dolari în cazul PetroChina şi 36,8 miliarde de dolari în cazul Exxon. Astfel, Gazprom a mai rămas cu doar 7% din profit pentru dividende, cel mai puţin în rândul celor mai mari 10 companii energetice la nivel mondial.

Investitorii plătesc astfel pentru priorităţile politice ale preşedintelui Vladimir Putin, respectiv crearea unor rute de transport al gazelor care să ocolească Ucraina şi dezvoltarea regiunilor sărace ale Rusiei, au arătat analişti ai IFC Metropol şi Sberbank.

Kremlinul a susţinut proiectul South Stream, în valoare de 21 de miliarde de dolari, chiar dacă actualele gazoducte către Europa funcţionează la 70% din capacitate.

Consumul de gaze din Europa va scădea cu 3,5%, la 550 miliarde de metri cubi de gaze în 2015, comparativ cu cel din 2010, iar apoi va stagna, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

South Stream este benefic Gazprom pentru că vor scădea tarifele de tranzit plătite Ucrainei, a declarat săptămâna trecută directorul general al grupului, Alexey Miller, la ceremonia de lansare a lucrărilor de construcţie a gazoductului. Aceşti bani vor rămâne la Gazprom, aşa că proiectul va fi profitabil, a adăugat el.

În estul extrem al Rusiei, Putin a lansat în octombrie un proiect de 45 de miliarde de dolari, pentru exploatarea unui zăcământ de gaze din estul Siberiei. Gazprom va construi o conductă de 3.200 de kilometri către coasta Pacificului şi va construi o unitate de gaze naturale lichefiate în portul Vladivostok.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor vulnerabili de electricitate
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor vulnerabili, bani......
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Progres remarcabil al UMB la podul peste Trotuș – asociație
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Progres remarcabil al UMB la podul peste Trotuș – asociație
Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a postat imagini noi cu lucrările UMB pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii ...
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită ...
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr să corectăm nedreptăţile care s-au acumulat în aceşti ani
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr ...
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, că vor trebui restrânse în perioada următoare toate ...