Gazprom: Germania şi-a majorat achiziţiile de gaze naturale ruseşti cu 68% în mai

Economica.net
15 06. 2015
gaze_4344566532_61383200_64664700

‘Situaţia de pe piaţa gazelor naturale este considerabil mai bună în 2015 decât la sfârşitul anului trecut. De exemplu, Germania, cel mai mare consumator european de gaze naturale ruseşti, a achiziţionat cu 68% mai multe gaze naturale în mai, comparativ cu perioada similară din 2014’, a afirmat şeful Gazprom în timpul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin.

De asemenea, Alexei Miller a confirmat că în acest an a crescut şi consumul de gaze naturale în Rusia.

‘Analizăm problema unor noi contracte pe termen lung pentru livrarea de gaze naturale ruseşti către Europa, datorită majorării cererii’, a adăugat şeful Gazprom.

Profitul Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a scăzut anul trecut cu 70%, până la 189 miliarde de ruble (3,3 miliarde de dolari) din cauza evoluţiilor nefavorabile ale cursului de schimb. Gazprom a precizat că aceste cifre se referă doar la rezultatele firmei mamă şi nu includ profiturile realizate de subsidiarele sale precum producătorul de petrol Gazprom Neft sau divizia de producţie a energiei electrice.

Anul trecut, exporturile spre Europa ale Gazprom au scăzut până la 146,6 miliarde metri cubi de gaze naturale. Germania şi-a păstrat poziţia de cel mai mare importator de gaze naturale ruseşti în 2014, chiar dacă Gazprom şi-a redus livrările spre cea mai mare economie europeană cu 3,7% până la 38,7 miliarde metri cubi. Turcia a devenit al doilea mare client european al Gazprom, după o creştere de 2,3% a exporturilor până la 27,3 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Gazprom este cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, în principal în Europa, dar furnizează şi gaze naturale lichefiate în Asia. Compania are, de asemenea, operaţiuni în domeniile producţiei de petrol şi energiei electrice.