Gazprom înfige steagul în portul Constanţa

28 03. 2013
93_big_33325300

Gazprom Neft, dizivia petrolieră a gigantului rus Gazprom, a cumpărat operaţiunile de bunkeraj (alimentarea cu combustibil a navelor) din portul Constanţa, deţinute de Unicom Holding prin firma Marine Bunker Balkan S.A.

Potrivit unui comunicat al Gazprom Neft, achiţia a fost făcută de firma Gazpromneft Marine Bunker, divizia de bunkeraj a companiei ruse, aceasta fiind prima sa achiziţie internaţională.

Compania cumpărată de ruşi operează în portul Constanţa două vase de alimentare, un vas-rezervor cu o capacitate de 4.000 de tone şi două barje. După această achiziţie, Gazprom Neft va deveni unul dintre cei mai mari operatori de bunkeraj din portul Constanţa. Ruşii estimează în acest an, că mai mult de 100.000 de tone de carburanţi vor fi livrate navelor în facilităţile portuare din Constanţa.

Gazprom Neft a anunţat că intenţionează să-şi extindă afacerile în România şi pe această zonă, urmând să presteze servicii de bunkeraj şi în celelalte porturi de la Marea Neagră, Mangalia şi Midia. Carburanţii pentru alimentarea navelor vor fi produşi la rafinăriile Gazprom Neft din Rusia şi Serbia.

Unicom Holding este un nume greu pe piaţa energetică din România, fiind la un moment dat cel mai important furnizor de păcură al Termoelectrica, atunci când compania opera toate termocentralele din ţară. Astăzi, ea face parte din Unicom Group, care, alături de tradingul cu produse energetice, mai are afaceri şi în transportul feroviar şi industria lemnului, prin Unicom Tranzit, Unifertrans, Unicom Oil Terminal sau Unicom Wood Production. 

Grupul Unicom, cu afaceri anuale de circa 200 de milioane de euro, este deţinut de Constantin Iavorski, care a fost ministru al resurselor în Republica Moldova în anii ’90.

Ofensiva Gazprom în România

Gazprom are planuri agresive de extindere pe piaţa românească, prin sucursala sa din Serbia, NIS. NIS a deschis, la sfârşitul anului trecut, prima benzinărie sub brand Gazprom din România, lângă Sibiu, după achiziţia mai multor staţii de la mici benzinari locali. Potrivit anunţurilor făcute ulterior de oficiali ai companiei, până la sfârşitul acestui an NIS va opera 40 de staţii de alimentare cu carburanţi din România, sub brandul Gazprom.

„Am achiziţionat 100 de benzinării şi de locaţii pentru viitoare benzinării în afara Serbiei. (…) În următorii trei ani, vrem să avem o reţea de benzinării premium în Serbia, Bosnia, Romania şi Bulgaria capabilă să concureze, prin calitatea serviciilor, marile companii europene” a spus Kravchenko. Evident, o asemenea expansiune necesită şi un upgrade de logistică: „Am început renovarea depozitelor petroliere, am achiziţionat depozite noi în Bulgaria şi ne pregătim să construim un depozit în România” a spus, luna trecută, Kiril Kravchenko, CEO-ul NIS. NIS are şi activităţi de upstream în România, având concesionate două perimetre în vestul României. Forajele vor demara în acest an.