Gazprom întrerupe exporturile de gaze naturale prin conducata Yamal-Europe, care tranzitează Polonia

Grupul rus Gazprom a anunţat joi că nu va mai putea exporta gaze naturale prin Polonia via gazoductul Yamal-Europe, după ce autorităţile de la Moscova au impus sancţiuni împotriva firmei care deţine tronsonul din Polonia al acestui gazoduct crucial pentru tranzitul gazelor spre Europa, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 12 mai 2022, 17:39
Gazprom întrerupe exporturile de gaze naturale prin conducata Yamal-Europe, care tranzitează Polonia

„A fost implementată o interdicţie cu privire la tranzacţii şi plăţi către entităţile supuse sancţiunilor. Pentru Gazprom aceasta înseamnă o interdicţie în a utiliza o conductă de gaze care este deţinută de firma EuRoPol GAZ pentru transportul gazelor naturale ruseşti prin Polonia”, a informat grupul energetic controlat de statul rus.

Gazprom a adăugat că, anterior, „partea poloneză a violat, în repetate rânduri, drepturile Gazprom în calitate de acţionar al EuRoPol GAZ iar pe data de 26 aprilie a înscris Gazprom pe lista societăţilor sancţionate, ceea ce a blocat posibilitatea Gazprom de a-şi exercita drepturile asupra acţiunilor şi altor titluri ale EuRoPol GAZ şi de a primi dividende”.

Miercuri, Rusia a anunţat sancţiuni împotriva a peste 30 de firme din Uniunea Europeană, SUA şi Singapore, ca represalii la sancţiunile la care ea este supusă pentru ofensiva sa militară împotriva Ucrainei. Lista societăţilor sancţionate cuprinde 31 de companii, printre care şi EuRoPol GAZ S.A., proprietara tronsonului din Polonia al gazoductului Yamal-Europe, o axă majoră pentru transportul gazelor naturale ruseşti prin Belarus şi Polonia până în Germania.

O mare parte din celelalte societăţi sancţionate sunt subsidiare ale Gazprom Germania GmbH, fosta filiala germană a grupului rus Gazprom, pe care statul german a plasat-o sub controlul Autorităţii de reglementare în energie din cauza importanţei sale strategice.

În schimb, gazoductul Nord Stream 1 care leagă direct Rusia de Germania nu este afectat.

Gazprom a anunţat la finele lunii aprilie suspendarea livrărilor de gaze spre Bulgaria şi Polonia, după ce aceste state membre ale Uniunii Europene au refuzat să îşi achite facturile la gaze în ruble, aşa cum a cerut Vladimir Putin. În replică, UE a informat că cele două ţări sunt în prezent aprovizionate cu gaze de vecinii lor din Uniunea Europeană.

Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sanador, companie fondată de Doris Andronescu, are afaceri nete de peste 746 de milioane de lei şi marjă de profit de peste 4% în 2024
Sanador, companie fondată de Doris Andronescu, are afaceri nete de peste 746 de milioane de lei şi marjă de profit de ...
Sanador, o afacere cu capital privat integral autohton, fondată şi deţinută de Doris Andronescu, şi unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor medicale private din ţară, a......
Ce marje au cei mai mari furnizori de energie pentru populație din România, acum când se liberalizează piața
Ce marje au cei mai mari furnizori de energie pentru populație din România, acum când se liberalizează piața
Toți furnizorii de energie care au oferte pentru clienții casnici au fost obligați de lege să treacă în oferte care ...
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Juriul competiției europene Car of the Year a selectat cele 35 de modele care se vor lupta pentru titlu. De la modele Audi ...
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. ...