Gazprom oferă chinezilor participaţii în terminalul de gaze naturale lichefiate din Vladivostok
O sursă apropiată de negocierilor ruso-chineze a declarat că aceste firme, inclusiv China National Petroleum Corporation (CNPC), ar putea fi partenerii Gazprom în planificatul terminal de gaze naturale lichefiate, dar planurile nu au fost încă confirmate de autorităţi.
Negocierile sunt în stadiu preliminar, iar detaliile ar urma să fie discutate marţi, în timpul vizitei preşedintelui Vladimir Putin în China, susţine ‘Vedomosti’.
Preţul ar urma să fie similar pentru furnizarea de LNG din proiectul Sakhalin 2 către Japonia, care se ridica anul trecut la 512 dolari pe mia de metri cubi. Conform ‘Vedomosti’, preţul gazelor ar putea fi mai scăzut pentru China, la aproximativ 360-400 dolari pe mia de metri cubi.
Gazprom ar putea propune partenerilor străini preluarea unei participaţii de 49% în proiectul de la Vladivostok, a anunţat recent un oficial al Gazprom, Vitaly Markelov. Acesta a adăugat că firmele străine trebuie să achiziţioneze anual cel puţin şase milioane de tone LNG pentru a intra în proiect.
În urmă cu câţiva ani, Gazprom a oferit o participaţie în proiectul de la Vladivostok firmelor nipone Itochu, Japex, Marubeni, Inpex şi Cieco, dar discuţiile au eşuat.