Gazprom şi OMV vor face în lunile următoare un nou pas în schimbul de active

Grupul rus Gazprom şi grupul austriac OMV vor face în vara acestui an un pas în discuţiile privind realizarea unui schimb de active, a declarat miercuri directorul general de la OMV, Rainer Seele, informează Itar Tass.
Economica.net - mie, 11 mai 2016, 11:38
Gazprom şi OMV vor face în lunile următoare un nou pas în schimbul de active

În luna aprilie a acestui an, OMV a oferit companiei ruse Gazprom o participaţie minoritară activele sale norvegiene offshore în schimbul unei participaţii minoritare la două blocuri din zăcământul energetic Urengoy din Siberia.

‘Negocierile au ajuns acum în momentul de vârf şi cred că vor dura până la vară’, a spus Rainer Seele. Potrivit acestuia, rezultatul final va depinde de modul în care vor evolua negocierile. ‘Avem nevoie de un rezultat satisfăcător pentru ambele părţi implicate în negociere aşa că mă aştept ca următorul pas să fie făcut în vara acestui an’, a precizat Seele.

În luna februarie a acestui an, OMV a anunţat că Rusia va fi noua regiune cheie pentru dezvoltarea grupului, alături de Emiratele Arabe Unite şi Iran. În prezent, producţia OMV se bazează în mare parte pe zăcămintele mature din Austria şi România, iar în următorii patru ani grupul trebuie să-şi dubleze rata de înlocuire a zonelor de producţie până la 100%.

Rainer Seele a avertizat în februarie că dacă schimbul planificat de active cu Gazprom pentru o participaţie la câmpul siberian de gaze Urengoy va eşua, producţia de petrol şi gaze a grupului austriac ar putea stagna la 300.000 de barili echivalent petrol pe zi până în 2020.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,3572% alţi acţionari. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Te-ar mai putea interesa și
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid (V2G) pe scară largă din Europa. Nu un prototip. Nu un test de laborator. Un......
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez ...
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, alături de Porsche Macan, Renault 5 și Toyota bZ4X, au primit cea mai mare notă posibilă la testul realizat ...