Gazprom şi Serbia au semnat un acord definitiv pentru South Stream

Economica.net
29 10. 2012
south_stream_map11_78919300

Serbia devine astfel prima ţară care a luat o decizie definitivă de investiţie pentru South Stream, a subliniat gigantul rus într-un comunicat.

Potrivit celor doi parteneri, Gazprom şi Serbiagaz, construcţia gazoductului va crea 2.200 de locuri de muncă şi va atrage investiţii directe în valoare de 1,5 miliarde de euro în Serbia.

‘Proiectul avansează conform calendarului şi cu sprijinul deplin al guvernului nostru’, a dat asigurări directorul general al Serbiagaz, Dusan Bajatovic.

‘În curând, vom fi gata să lansăm lucrările pregătitoare pentru secţiunea de South Stream prevăzută pentru teritoriul Serbiei’, a adăugat el.

Gazoductul, cu o lungime de 3.600 km, va alimenta Europa de Vest, în special Grecia şi Italia, via Marea Neagră şi Balcani. El va permite Rusiei să ocolească principala ţară de tranzit, Ucraina, în condiţiile în care neînţelegerile dintre Kiev şi Moscova legate de tarife au condus la întreruperi temporare de livrări de gaze către ţări din UE.