Gazprom sistează achiziţiile de gaze naturale de la producătorii independenţi din Rusia
Decizia Gazprom nu afectează transporturile de gaze efectuate de companie de la producători către consumatori şi nici operaţiunile subsidiarelor controlate de grup, se arată într-un comunicat al gigantului rus, citat de Bloomberg.
Scrisoarea către furnizori a fost trimisă săptămâna trecută, iar măsura a intrat în vigoare începând de luni, potrivit Financial Times.
Gazprom notează că suspendarea achiziţiilor de gaze naturale de la producătorii independenţi a fost determinată în principal de cererea instabilă de pe piaţa rusă.
Printre furniorii afectaţi de decizie se numără şi Novatek, al doilea mare producător de gaze naturale din Rusia, alături de TNK-BP, Rosneft şi Lukoil.
Grupul nu a precizat volumele de gaze vizate de măsură. Cotidianul rus Vedomosti notează că Gazprom a renunţat la preluarea a 42 milioane metri cubi de gaze pe zi de la Novatek şi 27 milioane metri cubi de la Lukoil.
Companiile vizate de decizie nu au comentat informaţiile.
Comisia Europeană (CE) a început săptămâna trecută o anchetă privind activităţile Gazprom în Europa Centrală şi de Est, încercând să determine dacă grupul rus a obstrucţionat concurenţa pe pieţele din regiune.