Gazprom taie investiţiile în contextul diminuării exporturilor
De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în luna februarie 2022, ţările europene şi-au redus semnificativ importurile de gaze din Rusia în încercarea de a reduce capacitatea Moscovei de a finanţa conflictul.
„Valoarea totală a programului de investiţii al Gazprom pentru 2024 se ridică la 1.573 miliarde de ruble (16,3 miliarde de euro)”, a precizat compania controlată de statul rus, într-un comunicat de presă.
Cifra reprezintă o scădere de 20% comparativ cu planul de investiţii din 2023 al Gazprom (1.965 miliarde de ruble), care a fost revizuit deja în jos în vară (cu 14,5%) comparativ cu planul iniţial anunţat anul trecut.
Reducerea decisă cu privire la programul de investiţii pe 2023, de aproximativ 3,4 miliarde de euro, este deja o dovadă a situaţiei financiare fragile a grupului Gazprom, un pilon important al economiei ruseşti care este supusă sancţiunilor occidentale de aproape doi ani.
În primele nouă luni din acest an, profitul net al Gazprom a scăzut cu 44% comparativ cu perioada similară a lui 2022, până la 4,6 miliarde de euro.
Grupul rus este afectat de hotărârea europenilor, principalul client al Gazprom din străinătate, de a-şi reduce dependenţa energetică de Moscova. Sabotajul gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, în luna septembrie 2022, a provocat oprirea aproape totală a livrărilor de gaz rusesc spre Uniunea Europeană. De atunci, Gazprom încearcă să găsească noi clienţi însă pentru moment nu dispune de infrastructurile necesare pentru a livra gaze naturale prin conducte spre Asia.
În paralel s-au înmulţit şi incertitudinile la adresa Grupului, care este supus şi unei presiuni fiscale puternice, fără a avea acces la finanţări internaţionale. Aceasta în condiţiile în care Gazprom trebuie să demareze şi un proiect de extindere a reţelei interne de distribuţie a gazelor naturale.
Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.