Gazprom va testa piaţa americană de capital pentru prima dată de la adoptarea sancţiunilor internaţionale
Potrivit IFR, Gazprom a mandatat băncile Gazprombank, JP Morgan, Mizuho şi SMBC Nikko să îi aranjeze întâlnirile cu investitorii, iar după aceste întâlniri, programate a avea loc în zilele de 13 martie la Los Angeles şi 14 martie la New York, ar putea avea loc o emisiune de eurobonduri denominate în dolari.
Reuters subliniază că aceasta ar urma să fie prima emisiune de obligaţiuni în dolari derulată de Gazprom de la introducerea de sancţiuni internaţionale, în urmă cu trei ani, împotriva unora din cele mai mari companii, bănci şi persoane fizice din Rusia, ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina. Ultima dată când Gazprom a accesat piaţa de eurobonduri în dolari a fost în luna februarie 2013, când a strâns 800 de milioane de dolari şi alte 900 de milioane de dolari în urma unei tranzacţii în două tranşe.
În acest an, debitorii ruşi au început să revină pe pieţele internaţionale de obligaţiuni strângând până acum peste două miliarde de dolari sub formă de eurobonduri.