UPDATE Gazprom negociază achiziţia a 25% din OMV. Compania rusă dezminte – surse

Grupul energetic rus Gazprom poartă discuţii pentru preluarea participaţiei de 24,9% deţinută de un fond din Abu Dhabi la compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, a declarat joi o sursă din apropierea discuţiilor, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 05:15
UPDATE Gazprom negociază achiziţia a 25% din OMV. Compania rusă dezminte - surse

O eventuală preluare ar oferi Gazprom un cap de pod în Uniunea Europeană, în condiţiile în care intenţia grupului rus de a construi un gazoduct prin Europa Centrală până în Austria a ridicat serioase probleme având în vedere sancţiunile impuse de Bruxelles ca urmare a anexării Crimeei de către Moscova.

‘Au avut loc discuţii însă nu s-a luat încă o decizie cu privire la preţ’, a declarat sursa, confirmând declaraţiile anterioare ale unui parlamentar austriac potrivit căruia există ‘indicii concrete’ că fondul IPIC din Abu Dhabi şi Gazprom au avut discuţii pe această temă.

Al doilea cel mai mare acţionar la OMV – fondul International Petroleum Investment Co din Abu Dhabi, cu 24,9% din active – ar fi nemulţumit de dezvoltarea concernului şi şi-ar putea vinde participaţia către Gazprom, a afirmat Peter Pilz, un deputat austriac, lider al Partidului Verde din Austria.

ÖIAG a infirmat această informaţie. ‘Nu avem nicio dovadă că IPIC ar dori să se retragă dintre acţionarii consorţiului. Parteneriatul nostru rămâne constructiv şi profesionist’, a declarat un reprezentant al holdingului.

Noul şef al Consiliului de supraveghere al ÖIAG, Siegfried Wolf, şi-a exprimat de asemenea nedumerirea.’Faptul că Gazprom ar intenţiona să devină acţionar al OMV este pentru noi o noutate, nu ştim nimic despre aceasta’, a afirmat el, potrivit Ria Novosti.

Directorul grupului energetic rus Gazprom, Alexei Miller, şi omologul său de la OMV, Gerhard Roiss, au semnat marţi acordul pentru înfiinţarea unei companii mixte care va fi responsabilă pentru construirea secţiunii din Austria a conductei South Stream, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin în Austria.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea – 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...