Gazprom vrea să efectueze prospecţiuni în Fâşia Gaza

Economica.net
23 01. 2014
gazacity_55127800

Grupul energetic rus are, de asemenea, în plan de a prospecta un câmp petrolifer situat în apropiere de oraşul Ramallah din Cisiordania.

Potrivit documentelor, rezervele totale de hidrocarburi în Fâşia Gaza sunt estimate provizoriu la 30 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în timp ce costul proiectului se ridică la un miliard de dolari.

Volumul rezervelor de gaze din Ramallah nu au fost încă evaluate.

Liderul ANP, Mahmoud Abbas, este aşteptat joi într-o vizită în Rusia, urmând să fie primit de preşedintele Vladimir Putin. Pe agenda vizitei sale, care va fi consacrată negocierilor palestiniano-israeliene, sunt înscrise de asemenea convorbiri cu premierul Dmitri Medvedev şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.