Gazprom vrea să obţină termeni favorabili la privatizarea DEPA

Grupul rus Gazprom vrea să obţină termeni mai buni pentru preluarea companiei greceşti de distribuţie a gazelor naturale, DEPA, profitând de faptul că este singurul ofertant important rămas în cursă, a declarat marţi pentru Reuters un oficial grec.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 20:24
Gazprom vrea să obţină termeni favorabili la privatizarea DEPA

Mai mulţi oficiali din conducerea Gazprom, în frunte cu directorul general Alexey Miller au ajuns marţi la Atena, în cea de-a treia vizită efectuată în ultimele două luni, pentru a obţine de la autorităţile elene promisiunea că vor rezolva problema arieratelor de 380 milioane de euro ale DEPA precum şi eliminarea obligaţiei de a depune într-un depozit 20% din preţul achiziţiei sub formă de garanţie, înainte ca vânzarea DEPA să primească aprobarea Uniunii Europene.

Ofertele angajante pentru preluarea DEPA trebuie depuse până la data de 29 mai. Gazprom a făcut încă de anul trecut o ofertă preliminară de 900 milioane de euro şi, în plus, este şi principalul furnizor de gaze naturale ale companiei elene, care anul trecut a realizat un profit net de 106 milioane de euro.

Potrivit unor surse greceşti din apropierea discuţiilor, Gazprom este îngrijorat de posibilitatea ca Uniunea Europeană să blocheze preluarea DEPA, caz în care grupul rus ar pierde garanţia. În plus, UE este preocupat şi de faptul că Gazprom este principalul furnizor de gaze al DEPA în condiţiile în care UE vrea să reducă controlul exercitat de firma rusă asupra pieţei energetice din Europa.

Singurul rival al Gazprom în cursa pentru preluarea DEPA este M&M Gas, o societate mixtă formată din firmele greceşti Motor Oil şi Mytilineos. Însă oferta iniţială depusă de M&M este de doar 550 milioane de euro, mult mai mică decât cea depusă de Gazprom, iar cele două firme au datorii către DEPA şi concurează cu ea pe piaţa wholesale.

La precedenta tentativă de privatizare a DEPA, în 2003, Grecia a interzis furnizorilor companiei DEPA să depună oferte de preluare însă acum această condiţie a fost eliminată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Criza cocos – Preţurile au explodat din cauza scăderii producţiei
Atunci când familia lui Mohamad Fahmi Faat din Kuala Lumpur a pregătit doar jumătate din cantitatea obişnuită de mâncare pentru sărbătoarea Eid al-Fitr, el a dat vina pe lipsa nucilor de......
Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului
Rușii nu renunță la nicio regiune anexată din Ucraina, în timpul războiului
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul ...
Americanii de la Bechtel şi Westinghouse Electric vor construi prima centrală nucleară din Polonia
Americanii de la Bechtel şi Westinghouse Electric vor construi prima centrală nucleară din Polonia
Grupul de utilităţi controlat de statul polonez Polskie Elektrownie Jadrowe (PEJ) şi companiile americane Westinghouse ...
Apa din Breaza miroase urât, iar consumul a fost interzis
Apa din Breaza miroase urât, iar consumul a fost interzis
Autoritățile prahovene au interzis consumul apei livrată prin sistemul public de alimentare în orașul Breaza, județul ...