Gazul rusesc nu are concurenţă – Deutsche Welle

Criza din Ucraina a actualizat o veche dezbatere publică: dependenţa Germaniei de energia provenită din Rusia. Nu degeaba, cancelara Angela Merkel a reluat recent o mai veche dar mereu actuală temă – regândirea politicii energetice a Republicii Federale. Potrivit celor mai recente statistici, în 2013, rata importului de energie a crescut cu 71 de puncte procentuale, scrie Deutsche Welle. 

Rusia nu poate fi ocolită

Cel mai important furnizor rămâne Rusia: 38 la sută din necesarul de gaz, 35 de procente din totalul importurilor de petrol şi un sfert din necesarul de cărbune este livrat de CSI. Alternative viabile pentru actuala cerere nu există.

Doar 15 procente din necesarul intern poate fi acoperit din resurse proprii. Printre furnizorii din regiune, Norvegia şi Olanda sunt de bază pentru Germania. Pe termen scurt, livrările ar putea fi suplimentate, dar rezervele din Marea Nordului nu sunt nici pe departe la fel de generoase precum cele din Rusia.

Gazele de şist nu sunt de actualitate

Teoretic, gazul lichefiat trasportat cu nave petroliere din Alger, Qatar sau Statele Unite ale Americii ar fi o alternativă. Dar SUA nu dispun de nici un port unde să poată ancora petrolierele. Şi nici Germania nu are utilajul necesar pentru a transporta şi depozita gazul lichefiat. În plus, rezervele sunt limitate şi oferta este tot mai redusă, după ce Japonia s-a văzut nevoită să importe tot mai mult gaz, după accidentul de la Fukushima.

În contextul acutal, gazele de şist sunt tot mai des invocate, tocmai pentru a ieşi de sub dependenţa rusească. Dar activiştii de mediu au reuşit să arate clar cât de riscante sunt tehnologiile folosite în obţinerea acestui tip de gaz.În Germania. Singurul land care va accepta frackingul este tocmai Saxonia Inferioară, condus de o coaliţie social-ecologistă.

Renania de Nord-Vestfalia, un alt land condus de social-democraţi şi ecologişti, a respins până în prezent frackingul, deşi se pare că aici s-ar concetra peste 220 de miliarde de metri cubi de gaz, cu mult peste rezervele convenţionale din întreaga Germanie, rezerve care însumează 150 de miliarde de metri cubi. În cazul în care cota de extragere anuală nu va depăşi nivelul actual de 12 miliare de metri cubi, rezervele se vor termina în 12 ani.
Dacă în Renania de Nord-Vestfalia se va decide totuşi că frackingul este necesar, atunci perioada de exploatare se va dubla. Semnalele politice nu sunt însă în favoarea intens criticatei tehnologii. În plus, cabinetul de la Berlin a exclus chiar în contractul de guvernare extragerea gazelor de şist cu metode care să ducă la poluarea mediului înconjurător. Dacă poziţiile rămân neschimbate, în 15 ani Germania va fi complet dependentă de importul de gaze.

Lobby din partea firmelor

Dependenţa Germania de importul de energie este incontestabilă, cu atât mai mult cu cât în 2018 se vor închide şi ultimele mine de cărbuni de pe teritoriul Republicii Federale. Şi totuşi, cărbunele este necesar, un sfert din volumul total folosit în industria federală provine din Rusia. Rezervele proprii de cărbune ar putea însă satisface necesarul pentru următorii 200 de ani.

Nu doar dependenţa de import este parte din mozaicul energetic ruso-german, ci şi relaţiile bilaterale la nivelul firmelor. Concernul de stat rus Gazprom şi concernul german Wintershall au încheiat recent un acord important. Gazpromul va asigura necesarul companiei germane, în schimbul accesului Wintershall la rezervele de gaz din Siberia.

În plus, Gazprom şi Wintershall administrează împreună conducta „Gascade”, care străbate nu mai puţin de 2300 de km din teritoriul Republicii Federale. În fond, rezervele federale ar ajunge să fie controlate de către concernul de stat rusesc. Dar experţii Ministerului Federal al Economiei nu cred că există motive pentru a împiedica încheierea contractului.

Un alt concern german, RWE, aşteaptă aprobarea Berlinului pentru a vinde acţiunile firmei de exploatare Dea, singura mare firmă germană, pe lângă Wintershall, care dispune de know-how-ul necesar în exploatarea gazelor de şist. Profitul companiei în 2013 a fost de 521 de milioane de euro.

În condiţiile în care gigantul energetic german declară pierderi de 30 de miliarde de euro, capitalul este mai mult decât necesar. Astfel încât oferta făcută de luxemburghezii de la Letter-One, de 5,1 miliarde de euro, nu va fi ignorată. Dar în spatele Letter-One se află nimeni altul decât Michail Fridmann, al doilea important oligarh rus, care are legături directe cu Kremlinul şi cu compania controlată de stat Rosneft.