Gazul se scumpeşte cu 11%, de la 1 iulie, peste estimări. Preţuri uriaşe pentru moldoveni şi ardeleni
Preţul final al gazului pe care îl plătesc consumatorii casnici din România se măreşte de azi cu un procent de 10-11%, potrivit unor surse guvernamentale. La începutul lunii trecute, după vizita delegaţiei FMI în România, autorităţile au anunţat că noul preţ de achiziţie al gazului din producţia internă va fi de 60 de lei/MWh, de la 1 iulie, de la 53 de lei. O creştere de 13%, care, având în vedere că gazul contează în proporţie de 50% în formarea preţului final la consumator, s-ar transpune într-o factură mai mare cu 6 – 6,5%. Numai că reglementatorul ANRE mai face două ajustări ale componentelor de preţ, care, împreună, adaugă circa 5% în plus la preţul final, pe lângă cele 6% din scumpirea mărfii gaz. Este vorba de faptul că, la iarnă, pentru gazele consumate din depozite se suportă de către furnizor şi tariful aferent înmagazinării, dar şi de introducerea factorului import, pentru sezonul rece, au spus sursele.
La jumătatea lunii iunie, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, spunea că majorarea preţului final la gazele pentru consumatorii casnici, cu tot cu factorul înmagazinare şi importuri, ar putea fi de 8%, de la 1 iulie. Iată însă că ajustarea ar pute fi mult mai dură decât estimările.
Tariful reglementat pentru înmagazinarea gazelor contează în proporţie de circa 10% în preţul final, cota de import pentru sezonul rece a fost, în ultimii ani, de 2%. De trei luni, România a avut o cotă 0% la importul de gaze. Despre toate componentele preţului la gaze puteţi citi, pe larg, aici.
Dacă procentul de scumpire de care vorbesc sursele va fi certificat prin HG-ul de azi, noul preţ pentru clienţii E.ON, din jumătatea de nord a ţării, va fi de circa 130 de lei/MWh, fără TVA. Pentru clienţii GDF Suez, din sud, va fi de 113 lei/MWh, fără TVA. Diferenţa între sud şi nord se menţine la 15%.
Însă, situaţia faţă de începutul anului va fi radical schimbată. La 1 aprilie, preţul gazului pentru clienţii GDF Suez a scăzut cu 10%. În schimb, pentru clienţii E.ON preţul a crescut cu 1,5%. Astfel, cu scumpirea de la 1 iulie preţul GDF Suez ar urma să fie aproximativ la fel cu cel din iarna trecută. În schimb, preţul E.ON ar urma să fie cu circa 12% mai mare ca la începutul anului.
GDF Suez şi E.ON acoperă aproape în întregime piaţa consumatorilor casnici din România. Ei se ocupă de distribuţia şi furnizarea gazelor pentru majoritatea gospodăriilor din România.