GCS: 78 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. Peste 24.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.953 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.000 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.590.181 de teste RT-PCR şi 1.719.898 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 11.666 de teste RT-PCR (5.614 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.052 la cerere) şi 13.075 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 180 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 22 iulie.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 16 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
GCS: 33 de pacienţi cu COVID-19, la terapie intensivă; persoane internate – 253
Un număr de 253 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 33 la terapie intensivă, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Pe teritoriul României, 562 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 440 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 37.280 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 35 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 235 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 991 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.